Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Planuri mari pentru educație, la Zalău

Zoom Planuri mari pentru educație, la Zalău

Ca și cum nu era praștie tot sistemul de învățămînt românesc, a mai venit și pandemia lui pește prăjit ca să ne strice deranjul. Practic, nici măcar să ne facem că facem școală nu mai putem. Nu-i însă nimic, că pînă rezolvă ilustrul Cîmpeanu toate problemele din Educație, unele primării rezolvă pe plan local. Că doar și acolo, la firul ierbii, cum se zice, ne putem face că facem. Iar banii pot să fie tocați și așa, în regim online, de la distanță, prin corespondență, cu frecvență redusă, cum se zice.

Iote situație. Nici nu s-a reales bine în funcția de primar al Zalăului, că pesedistul Ionel Ciunt s-a pus pe treabă. Bine, nu ca să se asigure că toți elevii au acces la educație online ori că școlile sînt puse la punct, să arate țiplă, pentru cînd se vor întoarce elevii. Nici vorbă. Instituția derulează, că doar și banii europeni trebuie tocați, un proiect intitulat „Planificare strategică și Management educațional modern în Municipiul Zalău“. Că așa e la noi, totul ține de planificare, de strategie, de așa și pe dincolo. Acum, ce credeți că s-a planificat strategic în proiectul ăsta? Dotări școli, dezvoltare infrastructură și alea? Ete, na! Nici vorbă. Niște oameni din Primărie încasează, că pun ei proiectul în practică și, desigur, mai cheltuiesc din bani. Spre exemplu, vreo 200.000 au mers pe niște servicii de instruire și formare în domeniile planificare strategică și politici publice. Adică ei, care planifică, se antrenează cum să planifice și cum să facă strategii. Banii ăștia au ajuns la Avangarde Business Grup SRL din București, o firmuliță care nu-i tocmai la prima aventură în banii europeni pe astfel de programe. Asta după ce doar ei au fost acceptați să se înscrie la împărțeală. Oricum, important e că în viitor, cîndva, după ce vor fi tocat niște bani europeni, oamenii din administrația publică Zalău vor ști totul despre planificare și politici, după care vor planifica și vor face politici pentru educație. Pînă atunci, elevii să mai aștepte, că oricum e iarnă și vine iar o vacanță.

1.053 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia