Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Există viață pentru șmen și după moartea politică. Milioane cu autobuzul

Zoom Există viață pentru șmen și după moartea politică. Milioane cu autobuzul

Statul este un extrem de prost administrator, cel mai prost, dacă e să ne luăm după ce ne tot spune „dreapta“ politică. E drept, nici „stînga“ n-a precupețit să le dea dreptate, căci atît stînga, cît și dreapta au reușit, în decursul timpul, să demonstreze asta. Și uite așa s-a ajuns, în foarte multe cazuri, să fie nevoie de firme externe, care să ajute la japca banului public.

Un astfel de caz se petrece la Alba Iulia, orășelul ăla de care ne-aducem aminte o dată pe an. Ei bine, în acel mic burg, care abia dacă numără 70.000 de locuitori, subvenția pe care Primăria o plătește pentru transportul public ajunge la peste cinci milioane de euro anual. Și va ajunge către șase milioane, de anul acesta, adică undeva la 12-13% din bugetul orașului. Un record, cel mai probabil, la nivel național. Ca să ne înțelegem, într-un orășel cu rute scurte, o firmă cu autobuze turcești încasează cam de cinci ori mai mult ca la Cluj-Napoca, subvenție. Sau de mai bine de douăzeci ori ca în Zalău, ca să luăm un orășel similar ca mărime.

Cum s-a ajuns aici? Păi, destul de simplu. Prin relația de super-prietenie dintre patronul firmei, Stelian Nicola, și administrația PNL. Mă rog, PDL și PD, că de-acolo era Mircea Hava, fostul primar, actualmente europarlamentar. Bine, el a mai fost și primar numit, din partea FSN, în anii ’90, dar asta e altă poveste. Ideea e că firma asta a mers într-un sublim blat cu administrația și a căpușat bugetul cu un talent nemaivăzut.

În toamnă, Alba Iulia a ales un primar nou. Mă rog, nu chiar nou, că mai fusese viceprimar din partea PNL (din chiar a PNL-ului, nu varianta PDL), trecut la USR. Oricum, un tip care nu a vrut și nu vrea să audă de șmenul ăsta, pe care se chinuie acum să-l oprească. Numai că s-ar putea să fie cam tîrziu. Asta pentru că, fix înainte să plece, ăia vechi au pus pe roate un nou contract, care lega orașul de firma respectivă pentru vreo șase ani. Totul a fost cu cîntec, de la modul în care s-a făcut caietul de sarcini și pînă la licitația care a părut un fel de festival cu dedicație. Ca să înțelegeți, consilierii locali, cînd au votat scoaterea la mezat a caietului de sarcini, nici nu știau de el. Nu-l văzuseră, că, deh, fusese făcut de AIDA. AIDA asta fiind o asociație intercomunitară, unde-s unite orașul și vreo cîteva comune limitrofe, și care e suveica prin care se scurg banii. Adică relația operatorului nu e una directă cu Primăria, ci una indirectă, prin intermediul asociației lui pește prăjit. Asociație controlată, desigur, tot de partid, de Mircea Hava, ulterior Paul Voicu și compania de băieți din PDL. Prin urmare, Primăria și Consiliul Local dădeau banii așa, în orb, pe baza ideii că face AIDA să fie bine.

Numai că, ce să vezi, i-au luat alegerile prin surprindere, iar contractul nu a fost semnat. Adică licitația aranjată, încheiată, tot – chit că măcăne de rupe –, însă n-a mai apucat să semneze și administrația. Adică AIDA semnase, dar nu și Primăria. Or, noul primar nu vrea nicicum. Așa că a început circul.

Primăria, ăștia noi adică, cerea să vadă actele. Să vadă oferta financiară, să vadă pe ce anume se duc peste 250 de milioane de lei în șase ani. Ăia, nimic, că n-au de ce să arate Primăriei, că doar ei au lucrat direct abia cu AIDA. Primarul nu-și preluase încă locul în AIDA aia și nici nu voia. Așa că a început șantajul. Firma a început să umple presa locală de reclamă, în timp ce se plîngea în „articole independente“ că nu are bani să-și plătească angajații. Au și anulat gratuitățile la transport – pe care Primăria le subvenționa – pentru pensionari. Pe motiv că n-aveau bani. Sigur, autobuzele circulau, că pentru asta aveau bani, dar au umplut autobuzele de afișe cu numele primarului, anunțînd pensionarii că ăsta nu le mai plătește gratuitatea. Evident, nu era așa, însă șantajul începea să funcționeze. A venit totuși Consiliul Concurenței și s-a scos „anularea“. Mai ales că, forțat de circumstanțe, a făcut publice cîteva date. O parte doar. Totuși, lumea, la început nervoasă pe primarul cel nou, care nu mai plătea gratuitatea pensionarilor – și asta o prostie, altfel –, a început să afle că, stai așa, sînt cam mulți bani. Adică firma în cauză cerea cam 200 de lei pe lună per cap de pensionar din oraș, fie că se dădea, fie că nu cu autobuzul. Cei care nu se dau n-au avut probleme. Însă cei care mergeau au ajuns la concluzia că e cam mult.

Cum treaba asta n-a ținut, s-a trecut la faza a doua a jocului politic. În Alba Iulia există o alianță la nivel local, între PNL și USR. PNL e controlat, desigur, de Hava și de vechea gașcă, așa că băieții țineau cu dinții ca acel contract să fie semnat și prelungit. Pentru că dă-le în pluă de milioane de euro, că-s bani publici, nu-i ca și cînd dădeau Hava și Dumitrel din buzunarele lor. Așa că părea să se contureze o nouă alianță, între USR-PLUS și PSD, contra PNL și firma cu autobuzele. Evident, n-a fost chiar așa, căci doi consilieri din PLUS, altfel cu strînse legături în PNL, unul fiind chiar rudă cu Hava, au votat împotriva noului primar și l-au obligat să semneze noul contract. Ceea ce, în final, ăsta a și făcut.

Acum urmează însă faza în Justiție. Căci, semnat contractul sau nu, ăștia noi pare că n-au de gînd să dea înapoi și să continue șmenul precedenților. Care șmen, văleleu. Numai ca să înțelegeți șmecheria, uite chestie. Vechea administrație făcuse un proiect, altfel foarte bun, ca să fie cumpărate autobuze electrice. Milioane de euro. Iar în proiect, pe lîngă autobuze, erau și stații de încărcare. Iar unele dintre acele stații erau, în proiect, amplasate în curtea firmei private. Asta înainte ca ăștia cu firma să „cîștige“ noul contract. Așadar, pe bază de șmen, pile și jocuri politice, în Alba Iulia se va merge în continuare cu cel mai scump transport public din țară și, probabil, din lume. Cel puțin teoretic. Că, practic, rămîne de văzut dacă ăștia noi vor duce lupta pînă la capăt sau vor încerca să afle dacă legenda „plasei cu 50.000 de euro lunar“ era doar o legendă sau…

1.252 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia