Nu ne revizuim

Am scris de mai multe ori despre Răzvan Petrescu. Ultima dată, pe LiterNet, unde scriitorul mi-a răspuns fabulos la nişte întrebări de tot simple, iar eu i-am făcut un portret biobibliografic. Portretul e aşa…

Răzvan Petrescu e un român atipic. Nu întîrzie niciodată. Respectă ter­menele (chiar şi autorităţile, ar ricana el). Îşi ţine cuvîntul dat. Nu se bate cu pumnul în piept şi nu vorbeşte, de dimineaţa pînă seara, despre ţărişoară. Vorbeşte, strict, despre ce cunoaşte. Și cunoaşte literatură şi muzică, film şi teatru, arte plastice şi tenis ca pu­ţini alţi scriitori români…

Asta se vede şi din scrisul lui, care musteşte de aluzii, sugestii, referinţe culturale; şi care, în chipul cel mai firesc, îşi feliază cititorii. Unora le pla­ce, fără să înţeleagă. Altora le place, înţelegînd. O pagină din Răzvan Petrescu este o secţiune transversală prin viaţă şi prin artă: iar prozatorul, apa­rent jucîndu-se cu cuvintele, transformă viaţa în literatură şi dă scenelor ­li­­te­rare febrilitate şi tensiune vitală.

Mă întorc la ideea că, român atipic fiind, prozatorul nostru, ca ins social, respectă toate termenele şi toate ­re­gu­lile. Pentru acest „conformism“ datorat celor şapte ani de-acasă, el se revanşează în ficţiune. Într-o proză de Răzvan Petrescu, nu mai există nici o regulă, în afara celei de expresivitate. Autorul face dintr-o frază, din aproape fiecare frază, un teren mobil, expansiv; o platformă de experimente pro­zastice; o pistă de decolare în absurdul cotidian.

Citindu-l, nu-ţi vine să crezi că poate exista atîta libertate de gîndire şi de expresie într-un alineat. Sînt o grămadă de scriitori care îşi bat joc de cuvinte, folosindu-le lălîu şi impropriu sau la modul expandat. Maniac al cuvîntului, perfecţionist al ­nuanţei, Răzvan Petrescu dă fiecărei silabe un cadru de necesitate artistică. Nimic în plus. Nimic în minus.
De aceea scrie proză scurtă, şi nu roman. Autorii de romane se pot „o­dih­ni“ din cînd în cînd pe suprafaţa vastă a prozei lor, aşa cum alţii, făcînd epopei, mai şi adormeau. În dreptul unei povestiri de Răzvan Petrescu, autorul şi cititorul se mişcă în acelaşi ritm.

Este „postmodernist“ sau este „nouă­zecist“ Răzvan Petrescu? E Răzvan Petrescu.

Later edit: despre scriitorul nostru mai putem spune că îl urăşte fierbinte pe dl Traian Băsescu şi că apreciază la superlativ Nostalgia şi Levantul de Cărtărescu.

Răzvan Petrescu, Rubato, Editura Curtea Veche, 2011.

Publicat în Caţavencii, nr. 51, 27 decembrie 2012