Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Arză-l focul, Bucureşti

Zoom Arză-l focul, Bucureşti

Ar fi cazul ca Patriarhia Română să-şi dea în sfîrşit izmenele la întors, căci pe cît de adaptabilă, fîşneaţă şi dezbrăcată de prejudecăţi s-a învrednicit a se mişca în ringul economiei de piaţă, pe atît de împietrită în dogme, rîncejoară şi împiedicată – cînd să se ia de mînă cu Isaia în hora bucuriei, cînd să-i aprobe bubele de origine divină lui Iov şi şalul de mătase Mariei Magdalena.

Aşa se face că-n săptămîna în care, sfidînd istoria, tătucul Putin l-a trecut pe Gérard Depardieu dintr-o lume într-alta oferindu-i cu nonşalanţă cetăţenie rusească, Preafericitul Daniel i-a refuzat lui Sergiu Nicolaescu viza de intrare pe lumea cealaltă.

Noi încă n-am întîlnit în icoane sfinţi cu buzunare adînci ca ale prelaţilor noştri, pentru că sfinţii n-au buzunare, în schimb am văzut martiri prefăcuţi în jeratec, pe care Domnul nu s-a sfiit să-i primească la dreapta Sa, în ciuda faptului că n-au putrezit la doi metri sub ţărînă.

Martir al kitsch-ului cinematografic comunist, la dogoarea căruia s-a perpelit o viaţă întreagă, acceptînd să poarte la prînz şapcă de ilegalist şi la cină cuşma lui Mihai Viteazul, Sergiu Nicolaescu, regizîndu-şi singur ieşirea din scenă, a ales friteuza crematoriului tocmai spre a-şi purifica, prin cenuşă, demnitatea ultragiată de nefericirea de a se fi jucat de mai multe ori de-a nea Nicu şi niciodată de-a locomotiva cu copilul din Dodeskaden.

Scăpată-n lanul nesfîrşit de peliculă, turma şi-a ronţăit pînă la urmă păstorul, astfel că mineriada ortodoxă a mitocanilor cucernici şi a ţoapelor lăcrămoase, care-i revendicau cadavrul huiduindu-i iubita într-un linşaj mediatic demn de Evul Mediu, a arătat lumii întregi că în România nu doar viaţa, ci şi moartea poate fi un kitsch.

Publicat în Cațavencii, nr. 1 (79)/2013



4 comentarii

  1. #1

    Rusine mare pentru popi. Nu se mai satura, vor numai pomana, insa toate serviciile pe care le presteaza sunt contra-cost (cu si fara chitanta}.

  2. #2

    Atitudinea preafericitilor de la BOR fata de Sergiu a seamanat f. bine cu cea a lui Base fata de Arafat.

  3. #3

    popii s-au facut preoti, nu pentru ca ar crede ei in dumnezeu, ci pentru a face averi fara munca !! Sunt cei mai mai mari escroci !!! Iar prostimea ii umple de bani ! Vai mama lor !!

  4. #4

    tot asa cum membrii de partid ce se faceau nu aveau vreo treaba cu crezul in idealurile socialiste- comuniste, sperand doar intr-o retributie mult mai buna si intr-0 secretara mai constiincioasa,asa cum multi medici se mai fac nu pentru ca au vreo credinta in medicina sau juristi care nu stiu ca „nimeni nu e mai presus de lege” ,cum multi politisti se fac nu ca ar dori cu orice pret s-ai prinda pe infractori sau politicienii de azi ,care se fac intr-un partid dar se trezesc in altul dupa alegeri ,nu pentru a reprezenta pe cei care i-au ales ci pe ei isisi , cum multi se fac credinciosi facandu-si multe cruci trecand pe la icoane dar sunt gata sa iasa cu vreo geanta sau caciula pe usa pe unde au intrat cu mainile goale . La televiziuni se vede doar imaginea si nu camerele de luat vederi reflectoarele ,cablurile si uneori sforile (de la decoruri) Intr-o lume ca asta suntem indemnati sa ne iubim aproapele si asa am face daca „am crede si nu am cerceta ” dar cum ar fi daca am cerceta si dupa accea am crede?..

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia