Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Contracte recomandate, de la Poșta Română

Zoom Contracte recomandate, de la Poșta Română

Pentru că trebuie să se adapteze timpurilor și să facă față concurenței, Poșta Română a decis să-și renoveze puțin sediile din Piatra Neamț. Nimic spectaculos, desigur, că nu-s tocmai Amazon, însă tot au găsit vreo trei milioane pe care să-i bage în lucrări de „investiție și intervenție la OP1 Piatra Neamț + OJP + OPD Piatra Neamț“. Și, cum era o chestie de intervenție făcută de o companie pentru care eficiența e sfîntă, a fost organizată chiar și o licitație publică. E drept, una românească, cu un singur participant, care însă a și avut cea mai bună ofertă dintre toate cele depuse, ba chiar mai mică decît cele trei milioane pe care Poșta era dispusă să le plătească, anume 2,81 milioane.

Banii aceștia urmează să fie împărțiți de două companii, care și-au unit forțele pentru a câștiga această acerbă licitație, Inspeti Building Restauration SRL, din Ploiești, și firma locală Moldocor SA.

Dacă firma din Ploiești, Inspeti Building Restauration, e una cu destul de mare lipici la contracte publice, cea de a doua este un celebru încasator, extrem de conectat la banii direcționați prin politic. Moldocor, firmă cu mai mulți acționari, este controlată de un domn pe nume Mihai Bătrânu. Presa locală o numea „firma lui Pinalti“, atît datorită prieteniei dintre Pinalti și Bătrânu, cît și mai ales pentru sponsorizările campaniilor electorale ale acestuia. Desigur, firma asta n-a stat doar în siajul lui Pinalti, deși a încasat o cîrcă de bani din exagerat de scumpa telegondolă din Piatra Neamț, căci domnul Bâtrânu, zice presa locală, a jucat și cu Culiță Tărîță ori alți oameni de calibru de prin Moldova. Că așa e în afaceri, după ce ani de zile te învîrți în cercuri diverse, poți spune în final că ai ajuns și la Poștă.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia