Ehei, cîte nu s-au schimbat în Teleorman de cînd a intrat Dragnea în zodia patriotardului irelevant, că parcă nici timpul nu se mai scurge la fel în județ, iar de anotimpuri nici nu mai zicem. Că, vorba aia, mai bine strici niște bani în martie ca să nu te ia pe nepregătite zăpada de 1 Mai. Fiți atenți aici, pe data de 8 martie, ca urmare a unei negocieri directe, Consiliul Județean Teleorman cumpără niște servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă a drumurilor din județ. În fapt, e vorba de o prelungire a unui contract existent, semnat încă din data de 6 ianuarie 2022, de unde și negocierea asta directă. Adică de ce să lași contractul să se desfășoare în mod normal și, dacă o fi chiar să dea zăpadă ca să fie nevoie de utilaje, să-l prelungești pur și simplu, conform clauzelor, cînd poți face o astfel de negociere directă și să fii sigur că plătești? Căci contractul ăsta are o valabilitate de doar 23 de zile, însă va scoate din bugetul Consiliului Județean nu mai puțin de 3.489.000 de lei plus TVA. Și asta după ce s-a negociat la sînge, s-au pus condiții, s-a așa și pe dincolo. Desigur, s-a negociat ca între prieteni, căci vorbim de o firmă de casă a instituției, cu zeci de milioane încasate în ultimii ani. Team Star Sud 2019 SRL, care se numea Spring Road Cargo SRL pînă în 2019, a fost deținută de unul dintre directorii Tel Drum, Florea Neda, coleg de anchetă cu însuși Dragnea. De prin 2018, însă, firma a intrat într-un fel de rebranding, și-a schimbat obiectul de activitate, administratori, acționari și chiar numele. A rămas, însă, după cum se vede, bine ancorată în bugetul Consiliului Județean și nu numai, avînd în lista de clienți o sumedenie de alte instituții din județ, ba chiar și contracte de la CNI. Pe de altă parte, băieții ăștia născuți din descompunerea politică a lui Dragnea par chiar de treabă. Adică au luat doar 3,5 milioane pentru 23 de zile, cînd CJ-ul era pregătit să le dea chiar 4,2 milioane.
Zăpada cea nouă și vechile firme ce bîntuie drumurile din Teleorman

Zoom Zăpada cea nouă și vechile firme ce bîntuie drumurile din Teleorman





