Nimic mai bolnav atunci când vorbim de Băsescu decât remarca: acum adevărul nu mai servește la nimic.
Servește la fel de bine cum servesc reacțiile tuturor – foști lingăi, foști adversari, lupi moraliști sau doar lupoaice oraliste.
Apropo de asta, reacția Elenei Udrea a fost una turbată de-a dreptul, isterică, probabil că nici atunci când își disputa inima marinarului cu Andrei Pleșu la Cotroceni n-a fost așa zbuciumată.
Zice ea: „Am refuzat inițial orice solicitare a presei de a comenta situația, dar am fost foarte dezamăgită să văd cum unii foști politicieni importanți, care erau în trecut apropiați de președinte și chiar ajutați de acesta să ocupe diferite funcții, s-au dezis acum de el, în urma deciziei de colaborare, un exemplu fiind Teodor Baconschi, dar și alți foști colegi din politică. Îi consider lipsiți de caracter și sigur nimeni nu le va mai da o a altă șansă în carieră așa cum le-a dat Traian Băsescu“. Aceeași mare problemă a ei, sindromul Lenuța Ceaușescu: „I-am ajutat pe toți, Nicule, i-am făcut oameni și acuma joacă pe mormintele noastre“.
Adevărul ajută, sentințele ajută, dreptatea târzie, palidă, ajută și ea: ăla e bolnav, alungat din casa dată de stat, fetele lui sunt privite ca niște ciudățenii penale, animalele de companie le mai răspund la chemare și cam atât. Stranie, totuși, loialitatea Elenei Udrea, la cât rău i-a provocat și ei: doar noi de câte ori am văzut-o cu genunchii juliți.
