Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jos cu hamburghejii care ne conduc!

Zoom Jos cu hamburghejii care ne conduc!

Liderul unui cult care propovăduiește renunțarea la mîncare și apă și hrănirea cu soare a fost prins mîncînd pe furiș de la McDonald’s. Asta nu face decît să confirme încă o dată faptul că produsele de la McDonald’s nu sînt mîncare adevărată. În același timp, îl înțelegem perfect pentru că, la cum merge lumea, nu se știe niciodată cînd se retrage McDonald’s din viața ta pe motiv de război.

Un bărbat paralizat căruia i s-a montat un cip special ca să poată comunica a spus că ar cam vrea o bere. Păcat că nu s-a anunțat mai devreme că după ce ți se implantează cip faci asta, poate se vaccinau mai mulți oameni.

Serghei Lavrov spune că Rusia nu se aștepta la sancțiuni atît de dure din partea Vestului și că înghețarea rezervelor valutare e hoție. Asta spre deosebire de înghețarea tezaurelor naționale care e doar un act de prietenie și cooperare, așa cum știm.

Patru jucători chinezi de badminton sînt bănuiți că n-au jucat serios un meci acum doi ani. În mod normal, nimeni nu și-ar fi dat seama, doar că unul dintre ei a fost prins că stătea pe telefon în același timp.

Armata japoneză spune că Rusia a început să maseze trupe în insulele Kurile, o zonă pe care cele două țări și-o dispută încă din al doilea război mondial. Adevărul e că era și timpul ca Rusia să mai pornească o operațiune specială în altă parte a Pămîntului pentru că prima operațiune specială începuse să meargă prea bine.

Cîntărețul de manele country Kid Rock susține că Donald Trump i-a cerut sfatul în privința Statului Islamic și a Coreei de Nord în perioada în care era președinte. N-ar trebui să mire pe nimeni, mai ales că la multe capitole, inclusiv matematică, filosofie și colorat în interiorul liniilor, Kid Rock e posibil să fie peste Donald Trump.

Un doctor coreean susține că oamenii care n-au făcut COVID-19 pînă acum nu au prieteni. Mulți dintre ăia care au făcut nu mai au puls, deci s-ar putea să fie un tîrg relativ echitabil.

Un cîine abandonat de proprietari pentru că era prea gay a fost adoptat de un cuplu gay. Vedeți ce face propaganda occidentală? Dacă ar fi fost un cîine creștin ortodox cu frică de Dumnezeu nu s-ar fi întîmplat niciodată așa ceva. Mă rog, decît dacă era cîinele familiei Pomohaci.

Un chinez a fost mușcat de un șarpe veninos pe care-l pusese la murat în vin. Conform tuturor filmelor cu supereroi pe care le-am văzut, acum ar trebui să posede superputerea șarpelui bețiv, un personaj jucat de Jackie Chan care de fiecare dată cînd bea un păhăruț de vin se transformă în șarpe.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia