În tinereţe, Florea Ciobanu, adjunctul comandantului Brigăzii antitero a SRI, s-a evidenţiat în lupta împotriva aricilor şi cârtiţelor care atacau localitatea sa natală, Melineşti, judeţul Dolj, mai ales în timpul sezonului. Pentru faptele sale deosebite a fost făcut membru al partidului comunist şi trimis la Şcoala de Securitate.
Ca să nu sară pârleazul din Securitate în SRI cu mâna goală, Ciobanu şi-a adus soţia şi sora în noua Securitate a poporului, după principiul că vigilenţa este cea de-a doua mamă a antiteroristului. Astfel, pe Ligia Ciobanu, cea de-a doua sa soţie, a promovat-o de la gradul de plutonier la locotenent-colonel, în cadrul Direcţiei N a SRI, de monitorizare a presei. Pe sora sa, Anca Ciobanu, a promovat-o de la gradul de plutonier la maior, în cadrul Brigăzii Antitero a SRI, pentru meritul de luptă că Anca a fost amanta colonelului Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al STS, evidenţiat ca reporter la TVR în timpul epocii de aur. Pentru că s-a săturat să tot respingă atacurile coţofenelor şi bufniţelor – singurele forţe teroriste veritabile cu care s-a întâlnit după revoluţie – care atentează la integritatea păsărilor sale de curte din vila personală din satul Izvorani, nea Florică şi-a propus să devină şeful Departamentului de securitate aeronautică din cadrul Companiei de transporturi Bucureşti. În acest scop, va trebui să-l trezească din somn, cu un foc de avertisment, pe cel care deţine funcţia respectivă de două cincinale, respectiv pe colonelul Ion Săbăreanu, provenit şi el din rândurile glorioasei şi experimentatei arme antitero. O mână de ajutor o să-i dea lui nea Florică Ciobanu întregul colectiv al Brigăzii antitero, bucuros nevoie mare că scapă de un leneş notoriu, care de-a lungul carierei sale l-a făcut să crape de invidie până şi pe temutul leneş amazonian.






esti dezinformat faci jocurile pentru SABAREANU