Noi care-avem nevoie de Tine ca borfașii
de-o bardă, de-un șperaclu, de-o bîtă, de-un cîrlig,
spre a intra pe poarta ce ne refuză pașii,
la focul iluzoriu vom tremura de frig
cînd cei săraci cu duhul pe-o plajă exclusivă
se ung cu mir pe șale și sug azur prin pai,
noi anchetați la vamă de-o gloabă abuzivă,
cu un bănuț în palmă, n-avem nici de mălai
căci cei sosiți la Tine în carul din Caracal
fost-au primiți cu pîine și sare și cu ploști,
iar noi purtăm în cîrcă, bolnavi, un soi de sac al
ideii că în Ceruri deștepții sînt cei proști.
Revizuiește-ți, Doamne, bătrînele ceasloave
și lasă-ne și nouă o gaură în gard,
pe brînci să-Ți fim alături, măgari fără potcoave,
bufonii lumii tale îngreuiați de fard!
