Bătrânul Iliescu s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea cum putregaiul social-democrat e învelit astăzi în nerușinare, impostură și grobianism. Dacă i-ar vedea pe epigonii lui, vagabonzii și repetenții politici ai partidului, le-ar da cu „sărăcia și modestia” în cap până i-ar face trandafiri pe afișele electorale. Drama acestei țări e că a încăput pe mâna prea multor impostori, a unor parveniți și a unor semidocți care, dând de bani, s-au crezut și aristocrați. Au cumpărat luxul, dar nu și noblețea, pentru că nu era inclusă în preț.
Acești politicieni netrebnici nu sunt doar lacomi și necinstiți. Prin fiecare blană scoasă la plimbare transmit un mesaj: „Uite ce am eu, săracilor, și voi nu veți avea niciodată”. Ostentația lor nu e fudulie rurală, e o palmă morală dată celor care nu au. Bogații adevărați au o anumită decență a posesiei, fiindcă averea nu-i definește, era acolo înaintea lor. Pe ăștia tunurile financiare i-au scos din subsol, din mizerie, din neant. Fără banii furați ar fi rămas niște loaze provinciale și ei știu asta prea bine. De-aia arată banii cu atâta disperare, sunt singura lor dovadă că există. Au trișat la școală, au trișat viața, au trișat și votul, și acum plimbă rezultatul pe covorul roșu, ca pe un trofeu. Luxul le-a dat un sens pe care viața lor mediocră nu-l avea și nu l-ar fi avut niciodată.
Boala lor de fond nu e doar lăcomia, e și înfumurarea, nevoia de a fi văzuți. Botezul de la Timișoara n-a fost o simplă petrecere, a fost paradă. Liderii PSD sunt propriii lor denunțători, au postat pozele cu mâna lor, sunt singurii inși din țara asta care și-au scris propriul rechizitoriu, cu milioane de români ca martori.
Inadecvarea acestor lideri politici le întrece până și hoția. Hoția se ispășește, prostul-gust nu. Poți vărsa toți banii lumii pe un mitocan, comportamentul tot nu i-l cumperi. Sacoul încheiat la toți nasturii, mâna înfiptă în buzunar cu haina trasă pe ea, mârlanul se dă de gol prin fleacuri, fix când se umflă mai tare în pene. Degeaba e costumul italian, dacă gestul rămâne de mahala. Nici nu vreau să aflu dacă cheflii au rămas fără unghii, fiindcă, așa cum știe până și mahalaua, puța pedepsește mâna înfiptă adânc în buzunare.
Din nefericire, și doamnele din preajma lor se scufundă în aceeași logică a vitrinei. Pentru bărbatul fără minte, partenera nu e o ființă, e un exponat. Orice bărbat trecut prin ciurul vieții de familie știe că important nu e ce-i cumperi doamnei, ci ocazia pe care o creezi pentru a purta ce i-ai cumpărat. Blana nu valorează nimic în dulap, ci în ochii care crapă de invidie, în capetele întoarse, chiar și în gurile care spun: „A dreacu’ ea cu blana ei, na!”. Numai că o scenă dată din fudulie, nu din dragoste, preface femeia într-un obiect de arătat. Logodnica marceliană a debutat cu stângul pe scena publică, iar Ciolacu, în loc să recunoască eroarea, a mințit ca un gonac. A jurat că blana nu e șinșila de 15.000, ci o imitație de bazar, de 500. Nici nu știi ce te dezgustă mai tare: prețul originalului sau josnicia de a minți că e o cârpă de tarabă, numai să pari sărac când ești prins cu mâna la blăniță. Iar ca mișelia să fie completă, n-a avut nici curajul să-și asume gestul. A pedepsit-o pe ea, a anunțat că anulează logodna: „Rămânem în probe”. „Bărbat” de nădejde, și-a azvârlit partenera în gura lumii ca să iasă el basma curată.
Așa s-a declinat deviza bătrânului Iliescu: de la „sărac și cinstit”, pesediștii de astăzi au ajuns la „bogați și neamuri proaste”.
Pe spinările lor încovoiate de minciuni, slugărnicie și șmenuri, până și mătasea arată a tejghea. Nu haina îi înalță pe ei, ci ei o coboară pe ea.
Niște manechine pe care orice brand își pierde și strălucirea, și noblețea.
„Bogățoilor”, urlă impostura-n voi, sărăciilor ce sunteți!
0 vizualizări
