Ultima poezie de dragoste a lui Mihai Eminescu (scrisă cu sînge pe o față de pernă din sanatoriul de boli nervoase „Caritatea“)

Azi nu mai vreau să mor pentru oricine,
în loc de îngeri văd zburînd potăi,
rup floarea roz a dragostei de sine,
nu mai sînt chiriaș în ochii tăi.
Nici nu-ți mai știu, de-atîta timp, adresa
că plopii fără soț au fost tăiați.
O cîrciumioară-n portul din Odessa
nu uită ochii tăi înlăcrămați.
Nici Maiorescu n-a uitat eleva
care l-a prins c-un bold în insectar.
Și-acum i se mai scurge leneș seva,
satir batrîn cu mîna la fermoar!
De Caragiale nu știu nici atîta,
că nu degeaba l-ai făcut infam.
Stă la Berlin și-și lustruiește bîta
sperînd să spargă-n Paradis un geam.
De mine însumi chiar nu știu nemica
nici dacă voi mai fi, nici cine-am fost.
Clopotul surd ce bate la Cernica
mă mustră: te-am mîncat în zi de post.

Vreți Corabia Nebunilor? Accesați www.mirceadinescu.ro