Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Drumarii vechi și noi contracte în Ialomița

Zoom Drumarii vechi și noi contracte în Ialomița

Există, în Ialomița, un drum județean care urmează să fie reparat, reabilitat și tot ce trebuie. Sigur, nu-i prima dată cînd se repară și reabilitează, însă de data asta chiar o să fie cu noroc, mai ales că intrăm în anul ăla bun, dinainte de alegeri. După ce timp de vreo cîțiva ani a tot fost reparat, dar mai mult nu, Consiliul Județean Ialomița, condus de pesedistul Marian Pavel, a decis să pună la bătaie vreo 30 de milioane de lei plus TVA ca să fie, în sfîrșit, reparat DJ201. Sigur, nu tot, ci doar niște bucăți din el, că nu le poți face pe toate peste noapte. A fost organizată chiar și o licitație, pe data de 18 iulie, în cadrul căreia au fost depuse nu mai puțin de două oferte. Și, ce să vezi, contractul a fost cîștigat de două firme, Oyl Company Holding AG SRL și Transeuro SRL, ambele locale, din județ. Iar prețul oferit, super-potriveală, a fost de fix 29.749.255 de lei, cu vreo 50.000 mai puțin decît maximul estimat de instituție.

Oyl Company Holding AG este deținută de un domn numit Corneliu Dragomir și supranumit rege al asfaltului ialomițean. Evident, firma e abonată la contracte cu bani publici, domnul rege fiind cunoscut ca un bun prieten al cercurilor politice care se sacrifică pentru binele județului și al oamenilor. Și, ca orice firmă care se respectă, a fost și cercetată puțin de instituțiile statului, cum ar fi Consiliul Concurenței, pentru că, împreună cu alte firme, s-ar fi coordonat la licitații, ca să-și împartă lucrări și contracte. Cealaltă companie, Transeuro SRL, are nu doar experiență în contractele publice, dar a mai lucrat chiar la drumul ăsta județean care, de data asta, fără îndoială, are să fie reparat și reabilitat cum n-a mai fost vreodată.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia