Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd Armata își face videochat

Zoom Cînd Armata își face videochat

Armata română își continuă procesul de modernizare și, iată, în sfîrșit, a decis să cumpere un sistem performant de videoconferințe. Un gest normal, în condițiile în care avem un fruntea statului și a Armatei, în caz de ceva, un nene care comunică mai mult non-verbal, astfel că trebuie să te uiți la fața lui ca să-ți dai seama dacă vrea la schi sau la golf.

Pe data de 15 noiembrie, UM 02742 din București lansează o licitație simplificată pentru achiziția unui sistem de videoconferințe, plus montaj, testare și tot ce trebuie, contract pe care-l estimează la o valoare maximă de 662.275 de lei plus TVA. O cîrcă de bani, desigur, în condițiile în care pentru o videoconferință, în zilele astea, ai nevoie de un laptop, nu mai vechi de zece ani, și de un software moca. Sîntem însă prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri ieftine, astfel că achiziția a mers înainte și, ca un făcut, a și fost atribuită unei firme, pentru fix 662.275 de lei, cît era valoarea maximă estimată, că doar trăim într-o lume a coincidențelor fericite. Contractul a fost cîștigat de Eltek Multimedia SRL, o firmă cu experiență în domeniul vîndutului de sisteme de videoconferințe scumpe instituțiilor publice. Tot ei au dotat, în urmă cu vreo doi ani, un salon din Senat cu un astfel de sistem, pentru vreo 460.000, dar și Camera Deputaților, cu un sistem similar, plus sistem de vot electronic și traducere, pentru ceva mai bine de un milion. Eltek Multimedia este controlată, prin intermediul Avitech Co SRL, de un domn pe nume Anton Gabriel Roescu, fost partener de afaceri al celebrului Sebi Ghiță. Ceea ce, desigur, e tot o coincidență fericită, că nu-i ca și cînd sistemul nostru public ar avea firme preferate.

1.518 vizualizări

2 comentarii

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    erbasu
    Big Fish
    Istorii Corecte Politic
    Iubitori de arta
    Carne de pui La Provincia