Greaua moștenire nu e deloc o glumă sau ceva ce orice politician ajuns în funcție folosește pentru a pune toată situația în cârca precedentului, cum ar zice unii. E o realitate și oamenii chiar trebuie să rezolve o groază de probleme moștenite. Spre exemplu, Florin Manole nici n-a ajuns bine în post că a început să reclame că oamenii din instituție sunt suprasolicitați, că sunt discrepanțe mari între direcții și că e nevoie urgentă de reorganizare. Sigur, ceea ce n-a știut probabil domnul Manole, și de-aia nici nu s-a plâns, este că, pe lângă suprasolicitarea asta, ministerul are fel și fel de mecanisme prin care să-și odihnească angajații.
Spre exemplu, în data de 14 octombrie, cu nici o săptămână înainte ca Manole să încalțe, din nou, pantofii de ministru, din aceia cu talpă roșie, a fost scos la licitație și atribuit firmei Promo Service SRL un frumos contract pentru organizarea de evenimente, în valoare de 1.096.300 de lei, plus TVA. E vorba de bani europeni, desigur, din care se vor organiza 10 sesiuni „pentru diseminarea informațiilor și promovarea bunelor practici UE și OIM”, un forum național „dedicat dezbaterii studiului privind aplicarea legislației dialogului social”, plus ateliere de lucru pentru instruiri și schimb de practici. Desigur, toate astea vor veni la pachet cu deplasări, cazări, mese și tot ce trebuie, că doar nu ne jucăm așa, cum vrem noi, cu banii europeni. Până la urmă, e vorba despre o super chestie, un super proiect numit „Dialog Social transparent, deschis și participativ”. Adică exact lucrurile cu care ne-au obișnuit Manole și colegii lui din PSD: transparență, proiecte deschise și participative, normalitate, ca să zicem așa. Grea moștenire, într-adevăr.








