Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Edentarea României

Zoom Edentarea României

Nu mai sunt bani pentru sănătate!, a strigat aparatorul ei, Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății din România. Si, cu tăria unei savarine, a rezolvat problema: a tăiat fondurile destinate stomatologiei din bugetul Casei Nationale a Asigurarilor de Sănătate.

Acum, problema nu ar fi că bătrânii rămân știrbi. Nu au decât să se unească mai mulți și să iși cumpere o proteză pe care să o poarte cu rândul. Așa le trebuie dacă au plătit că tâmpiții asigurări de sănătate o viață întreagă. Nici că oamenii în putere iși mai răresc dantura – gospodinele se pot victimiza cum că au căzut victimă violenței domestice și se califică pentru feminism. Iar la barbați, chiar dă bine să ai o maxi-strungareață prin care să scuipi expert pe stadion în capul vecinului cu trei rânduri mai jos.

Ticaloșia mare a Ministrului Savarină este că a înțărcat definitiv și copiii României de la fondurile care le asigurau finanțarea intervențiilor stomatologice. Astfel, pentru extracția unui dinte de lapte, autorii produsului de concepție trebuie sa plăteasca minim 50 lei, și asta numai dacă medicul este milos. Numarați dinții din gura unui copil și vedeți la ce sumă ajungeți.

În ce priveste cariile, care sunt și așa sport național în Romania, tratamentul unei bucațăi necomplicate la copil nu scade sub 50 lei. Netratată, caria are nesimțirea de a genera un abces. Care abces se poate transforma în osteomielită, poate migra, poate invada sinusurile dacă este la maxilar sau poate cloci un puiuț de abces cerebral. Asta în cazul în care nu are ambiții mai mari și poate da endocardite în anumite cazuri sau septicemii în altele. În cel mai bun caz, copiii cu carii pot avea anemii și alte boli date de alimentația necorespunzătoare. Pentru că, fără dinți poți să mesteci doar in vis. Toate aceste complicații costă bani să le tratezi. Ori lași copilul să crape, ori bagi bani in el de la CNAS insutit sau inmiit cât tratamentul unei carii.

Populația României este jumătate încartiruită la țară. Unde bani sunt în principal pentru birt, țigari și înmormantare. Din cei de la oraș, peste jumătate abia își duc zilele. Dacă Ministrul Savarină nu va transforma stomatologii în ocnași care să muncească pe gratis, cetățenii României de mâine vor fi știrbi și sluți ca într-un film postapocaliptic.

În ce privește lipsa oricărei reacții din partea clasei politice la aberația ministrului Sănătații, surse care au dorit sa iși păstreze anonimatul ne-au declarat că a fost intâmpinată cu aplauze. Astfel, spun ei, populația țării nu va putea niciodata sa mai muște, ci iși va adapta organul pentru lins și supt.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia