Cum se cheamă drăcia: Bunker anti-atomic
Ce face: Ok, gadgeta de azi nu e chiar aşa spectaculoasă. Nici măcar nu prea e gadgetă, dacă stăm bine să ne gîndim. În schimb, e genul de chestie pe care ţi-ai dori musai să o ai aruncată prin casă în anumite situaţii. De exemplu, în caz de apocalipsă, moment în care majoritatea iPhone-urile, aparatelor foto DSLR şi televizoarelor LCD devin destul de inutile.
Principala şmecherie a unui bunker stă tocmai în faptul nu face nimic, inclusiv în caz de atac cu rachete, cutremur, tsunami sau invazie de Mihai Morari şi Danieli Buzdugani. Ăsta de care vorbim nu face excepţie. Nici măcar nu schiţează un zîmbet. Construit în timpul Războiului Rece şi inaugurat ca staţie de recunoaştere în 1961, bunkerul din Bampton, Marea Britanie, pe care vi-l propunem, oferă cam tot ce ţi-ai dori de la o cazemată straşnică: nu e în România, poate adăposti pînă la trei persoane, rezistă garantat la atacuri nucleare şi, în plus, oferă loc de parcare gratuit şi o perspectivă încîntătoare asupra dealurilor, fermelor şi cîmpurilor din provincia Devon.
La ce e bun: Cel mai bine se pricepe la războaie nucleare, dar poate fi folosit şi în alte scopuri meschine. De exemplu: dacă PDL mai cîştigă un mandat prezidenţial, dacă pămîntul e invadat de zombi, dacă PDL şi zombi ajung să se lupte pentru un nou mandat prezidenţial, dacă economia mondială se prăbuşeşte, dacă profeţia cu 2012 e adevărată, dacă dispare petrolul, dacă dispare stratul de ozon etc. În eventualitatea în care nici una din situaţiile de mai sus nu se concretizează, puteţi oricînd să vă amortizaţi investiţia depozitînd murături sau umplînd bunkerul cu apă şi folosindu-l pe post de piscină.
Cît costă: Mai puţin decît o garsonieră în Drumul Taberei, adică vreo 10.000 de lire sterline. Dacă vi se pare prea ieftin, nu e nici o problemă. Mai găsiţi şi în SUA, începînd cu 250.000$ bucata.
Unde îl găsesc: http://www.ministryofdata.net/Nuclear_Bunker_For_Sale.html






