Magna cum laudă-l!
"Ai mâncat tot? Bravo, bravo, bravo! Ai pus și ciorbă pe tricou, ce drăguuț!" "Cine e băiat mare și face pipi pe capacul de la WC? Sweeet!" "Vai, ce frumos ai vomat pe covor! I-a fost răuț la puiuț?" "Sunt mândră că ești primul om care va păși pe Lună!"
Așa vorbea soția lui Neil Armstrong cu Neil Armstrong și așa ar trebui să vorbească toate soțiile din lume. Bărbaților le place să fie lăudați. Lauda este 
pentru ei ca oxigenul, ca berea și ca sexul. Nu îl lauzi de dimineața până seara, ca o nebună, nu ai viață bună cu el.
Iată cum ar trebui să arate o banală conversație de cuplu, la sosirea de la serviciu a jumătății masculine:
– Salut.
– Bine ai venit, armăsarule! Cum a fost azi la birou?
– Nașpa. M-am certat cu șeful.
– Îmi pare rău, scumpule! Dar, vai, cât de bine îți stă în costumul ăsta! Ești… rrrrr…
– În costumu' ăsta de trening? Din cauza lui m-am certat cu boul.
– Ți-a zis iar că "casual friday" nu înseamnă "treling"?
– Da, futu-l în bot.
– Nu te supăra, Jamesbondu' meu, lasă că tu ești frumos și când ești îmbrăcat ca ultimul cocalar. Și ai niște mușchi! Mamă, ce mușchi ai!
– Ți se pare că mi s-au mai umflat pectoralii? Ce mușchi am?
– Niște mușchi de porc la grătar cu cartofi prăjiți, cum îți place ție. Te așteaptă în bucătărie.
Ne distrăm, dar mai venim și-acasă
Femeia trăiește mereu cu senzația că tu ai o viață mult mai mișto decît a ei, că tu te distrezi mai mult decît se distrează ea, că pînă și munca ta nu se compară deloc cu munca ei, care chiar este muncă, pe cînd la tine este doar acel interval ușor deranjant al zilei între cafelele de dimineață și berile de seară.
Și, ca să restabilim adevărul istoric, trebuie să spunem că, în timp ce Neil făcea primii pași pe Lună, i s-a transmis în cască:
– Neil, we have a problem! Big problem.
– Vai, să-mi bag pla, s-a bulit modulul.
– Nu, frate, a sunat nevastă-ta. A zis că dacă pînă la 9, ora Pămîntului, nu ești acasă, nici să nu mai vii. Aa, și cică să iei apă.
– Coaie, te rog eu frumos, zi-i tu că ne-a ținut mai mult șefu' pe Lună în seara asta. Altfel, să mor eu dacă mă mai întorc.
Dacă Maria Magdalena ar fi scris, într-adevăr, o evanghelie, ea ar fi început așa:
– Ți-a trebuit să fii tu Mîntuitor, ‘ți-ar capu-al dracu' să-ți fie! Acu', uite, stai agățat de lemnele alea. Cu ce mă încălzește pe mine că ești Tu cine ești? Avem mai mulți bani? Sîntem mai fericiți? Am mers în mai multe concedii? Io ți-am zis!… Dar tu mai repede îl asculți pe urîtul ăla de Ioan și pe alcoolistul de Marcu. Să-i mai prind eu că te sună!
Și abia apoi, cerîndu-și scuze Domnului, ar fi trecut la discursul pătruns de cele divine al Scripturii.
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
tareeeeeee!