Sîmbăta trecută a fost din nou Noaptea Muzeelor, singurul eveniment, în afară de cutremur și promoțiile la bormașini, care deșartă oamenii pe străzi cu nemiluita și îi face să alerge panicați dintr-un loc în altul de parcă viața lor ar depinde de asta.
Nu că aș avea ceva împotriva vizitării muzeelor, dar credeți-mă: mamuții și soldații de teracotă se văd la fel de bine și în celelalte 364 de zile ale anului, ba poate chiar mai bine, pentru că nu ai de-a face cu un cetățean în șlapi și maieu care te împinge cu burta de la spate. Cu aceste convingeri ferme și sănătoase m-am îndreptat spre prima terasă, convins că o să fie goală, pentru că toți oamenii de calitate se îndopau cu cultură. M-am înșelat. De la o masă alăturată cineva răcnea în telefon. “Da, mama, chiar acum sînt la Muzeul de Artă, e foarte mișto! Mergem și la dinozauri. Nu e aglomerat!”.
