Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Primarul Slobozeanu te vrea în siguranță

Zoom Primarul Slobozeanu te vrea în siguranță

Dacă n-ați ajuns vreodată în Cervenia, Teleorman, e timpul să o faceți. Sigur, nu e chiar un fel de St. Moritz și nici nu sînt pe acolo cine știe ce obiective cu care să-ți faci un selfie, dar nici nu trebuie, că poți oricînd cere o poză de la Primărie. Ba chiar un mic video, de amintire, căci primarul Slobozeanu, nume filosofic și real, a decis că, pentru siguranța cetățenilor și chiar a turiștilor, ar fi bine ca localitatea să fie supravegheată video. Așa, în ideea că de ce să-ți pierzi timpul cu Orwell, că avem Big Brother și la noi acasă.

Pe data de 7 februarie, Primăria condusă de domnul Slobozeanu a organizat o sumară licitație, pe procedură simplificată, pentru achiziția și instalarea unui sistem de supraveghere video la nivelul comunei, chestie pentru care a și fost găsit un contractant, VHE Service SRL, firmă din Craiova care a reușit, în ultimii doi ani, să adune ceva mai bine de două milioane de euro din contracte cu instituții publice, în mare parte cu Poliția Locală Slatina, dar și cu diverse primării de prin sud. De data asta, vor încasa de la Primăria lui Slobozeaznu 762.900 de lei plus TVA, ei avînd cea mai bună ofertă dintre toate cele depuse. Și singura, desigur, însă nu e ca și cînd au mers buză în buză cu suma maximă estimată de Primăria Cervenia. Oamenii lui Slobozeanu au estimat 763.000 de lei plus TVA, în timp ce Vhe Service a oferit mai puțin. Practic, 100 de lei economie la bugetul local, nici cît să cumpere un HDD mai serios, pe care să transfere filmările mai interesate, deși n-ar fi de mirare să aibă deja vreun cont pe cloud, că doar trăim în era digitală.

 



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia