Doamnelor și domnilor, în Turcia se petrece ceva foarte grav. Știu că aveți impresia că sînteți protejați și că lucrurile care se întîmplă la televizor nu vă afectează. Dar nu e așa. Efectul lor se simte indirect. Din cauza evenimentelor neplăcute din Turcia o să suferim inevitabil cu toții. Și cînd spun „evenimente neplăcute” mă refer evident la serialul Suleyman Magnificul.
Am încercat să mă uit la un episod din serialul ăsta într-o zi, pentru că sînt masochist și am foarte mult timp liber, și mi-au trebuit maximum cinci minute pînă să simt nevoia de a-mi scoate ochii cu o lingură. E absolut sinistru ce se întîmplă acolo. Sînt convins că toți actorii sînt pe ketamină sau alt tranchilizant pentru animale mari. Pur și simplu, mi se pare imposibil pentru un om să vorbească atît de lent. Fiecare replică e întinsă literă cu literă. Trec eoni pînă reacționează cineva. Zici că sunetul se propagă în universul ăla cu viteza bășinii și că fiecare are nevoie de o jumătate de minut pînă să simtă și să înțeleagă replica celuilalt.
Să vă explic cum ar întreba cineva cît e ceasul, dacă ar fi într-o scenă din Suleyman Magnificul. Am să numesc personajele Bacșiș și Ciubuc, pentru că nu știu cuvinte turcești. Bacșiș nu știe cît e ceasul. Își dă seama de asta fix cînd se plimbă, fără sens, lent, în jurul unui copac din grădină. Se oprește și se uită întrebător în sus. Clipește agale de parcă i-a turnat cineva miere în ochi. Complet ca la semn, Ciubuc vine din direcția opusă. Muzică dramatică. Două minute nu respiră nici unul. Se încruntă unul spre celălalt cu subînțeles. „Cît este ceasul?”, întreabă molcom primul, de parcă fiecare literă care iese din el e o pierdere personală și îl lasă pe minus. Două minute iarăși nu respiră nici unul și doar se uită lung. Apoi apare un flashback din alt episod, în care altcineva l-a întrebat cît e ceasul. Mîndrie, dubiu, împăcare și catharsis i se citesc, pe rînd, pe față, timp de cinci minute. „4 fără un sfert”, zice, așteptînd ca informația banală să penetreze țeasta interlocutorului. Se termină scena. A durat doar 22 de minute.
Exagerez puțin cu exemplul. În serial, întrebările sînt mai pertinente decît „Cît e ceasul?”. De obicei, sînt de forma „Cine este tatăl copilului tău, eu sau tu?”. Înțeleg că telenovelele trebuie să aibă un ritm lent. Ca să aibă timp gospodina să amestece în ciorbă, să ude florile, să decupeze un tipar dintr-un Neckermann și să-și bage un supozitor contra hemoroizilor între replici. Să poată face lucruri mici de gospodină. fără să piardă nimic. Dar cred că exagerează puțin. Cred că în timpul fiecărui episod minimum cinci fane mor de bătrînețe între două replici. Și mor fără să știe cine e tatăl adevărat al copilului. Asta chiar e o situație dramatică.
Publicat în Cațavencii, nr. 22 (100), 2013
Totusi, situatia nu e chiar dramatica, actorii ar putea fi inlocuiti cu oameni la fel de alerti din … Ardeal.