Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Compania Națională de Investiții în SUV-uri pentru confortul șefilor

Zoom Compania Națională de Investiții în SUV-uri pentru confortul șefilor

Când nu aruncă cu bani, investește adică, în renovări de cămine culturale, mănăstiri, sedii de primării și altele – că se mai fac și grădinițe, creșe sau școli cu bani de la stat –, băieții de la Compania Națională de Investiții se îngrijesc și de condițiile de muncă în teren. Că nu le e nici lor ușor să se plimbe de colo-colo fără confortul unei mașinuțe noi. Pentru moment, șefii CNI au reușit o mică achiziție, un leasing operațional pentru un număr de nouă autoturisme, Crossover SUV, benzină + mild hibrid sau hibrid, la un preț de 1.236.000 de lei. Ce-au găsit și ei mai ieftin, cum se zice, că deși au organizat o licitație pe 10 iunie, abia dacă s-au prezentat la ea două oferte, dintre care a fost aleasă cea de la Meridian Enterprise Leasing SRL, din sectorul 4, București, firmă care a mai vândut statului, cum ar fi cele 95 de autoturisme și autoutilitare vândute către Televiziunea Română. Desigur, pe lângă aceste nouă SUV-uri, care n-au costat nici 140.000 de lei bucata, băieții de la CNI vor mai cumpăra încă două mașini, pentru care au pregătit ceva mai bine de 450.000 de lei, semn că trebuie să aibă și niște șefi de pe acolo o bucurie. Că doar n-o să începem reforma și strânsul curelei tocmai cu SUV-urile atât de necesare unor șefi care împart sute și sute de milioane din banii statului. Pardon, investesc, că de-aia îi și zice companie de investiții.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia