Există vreun președinte al României care n-a turnat la Securitate?

Azi, răspunsul oficial e da, dar există destule așteptări pentru un nu. Lista turnătorilor rămîne imprevizibilă și, după cum arată istoria recentă, se completează în timp.

Îl avem în fața ochilor pe Băsescu, informatorul Securității adus la zi și repus în drepturi de CCR. Băsescu a făcut poliție politică, a primit această sentință nu doar de la CNSAS, ci și de la ÎCCJ, a fost deposedat prin lege de privilegiile unui fost președinte, pentru ca apoi să fie reîmproprietărit, ca și cum mizeria și minciuna în care s-a scăldat atîta amar de vreme meritau să fie premiate.

Există, destul de vizibil, tendința de a relativiza vina turnătoriei la Securitate. Răsar la tot pasul foști turnători, în principal oameni politici, dar ei sînt mai degrabă trecuți cu vederea și lăsați să scape cu cîteva împunsături în presă. Serviciile secrete au preluat buna tradiție a Securității de a-i folosi, iar selecția de turnători de la vîrful statului, din Parlament, Guvern, Președinție, Justiție, afaceri, media sau corpul militar e mai la modă ca oricînd. Dacă aruncăm o privire asupra listei cu președinți, de pildă, vedem o creștere accentuată a probabilității de a da peste turnători la Securitate.

Ceaușescu a turnat cînd era tînăr, în epoca denunțurilor cominterniste și a crimelor între ilegaliști, cînd Securitatea era o stare de spirit făurită din agenți NKVD, care supravegheau cu pistolul în mînă comunismul românesc. A turnat, apoi, în cadrul luptei între tovarăși, supravegheat de cadrele DSS, pe toată durata ascensiunii sale, pînă cînd a luat puterea și a tranșat războiul Partid-Securitate în favoarea partidului. Din acel moment, Ceaușescu a inversat sensul turnătoriei, forțînd Securitatea să toarne la el.

E greu de spus dacă Iliescu, ocrotit de ruși din fragedă tinerețe, a fost nevoit să toarne la Securitate. Aura lui de student la Moscova, girat de KGB, l-ar fi putut păzi de obligația de a livra denunțuri în țară. Dar în anii ’50, cînd o notă informativă însemna, în același timp, un salt în carieră și o sentință la Canal, tînărul Iliescu a avut de luptat cu tentații greu de refuzat. Mai tîrziu, cînd a urcat în ierarhia PCR, turnătoria a ieșit din discuție, fiindcă, așa cum ne spun documentele, elita politică comunistă încălecase deja Securitatea. După marginalizare, Iliescu a devenit țintă a Securității și a trăit un fel de disidență sub protecția URSS, ferit de notele informative.

Emil Constantinescu, cel mai cinstit președinte din istoria României, a fost secretar PCR la Universitatea din București (cel puțin așa rezultă dintr-un document al CCR din 1992) și, poate, în acea perioadă, a existat ispita unei apropieri de Securitate. Dar nimic nu dovedește asta, iar lupta lui politică de după 1989 împotriva rețelei neocomuniste și securiste înclină balanța spre necolaborare.

Sărim peste cazul explicit al lui Băsescu și ajungem la Iohannis. A turnat Iohannis la Securitate? De obicei, răspunsul vine după ce s-a scurs un timp de la părăsirea funcției, cînd secretul nu mai produce bani pentru cei care-l dețin. Despre Iohannis, un fost membru în colegiul de conducere al CNSAS a spus că e singurul sas fără dosar la Securitate, știut fiind faptul că absolut toată minoritatea germană adultă, pe care Ceaușescu o vindea la bucată, era catalogată, urmărită sau, după caz, recrutată. Ceea ce spune, de fapt, Mircea Dinescu e că Iohannis nu a avut, pînă în 2008, dosar la CNSAS. Asta îl pune, deocamdată, în situația lui Băsescu, al cărui dosar a ajuns în arhiva CNSAS abia după ce Petrov a părăsit funcția de președinte.

De altfel, ca o avanpremieră la dezvăluirile de mai tîrziu, Astrid Fodor, membră a Forumului Democratic German din România, femeia pe care Iohannis a impus-o la Primăria Sibiului, a colaborat cu Securitatea, după cum a explicat recent CNSAS. Și dosarul ei a ajuns la CNSAS prea tîrziu pentru a-i fi împiedicată candidatura, dar a ajuns, totuși, acum, cînd Iohannis nu mai e președinte și cînd, dacă logica dezvăluirilor păstrează același criteriu al utilității, Iohannis ar putea fi expus.

Dacă, punînd răul înainte, îl băgăm și pe Nicușor în schema suspiciunilor legitime, trebuie să așteptăm, așadar, cel puțin cinci ani. Dacă Nicușor a turnat la Securitate o să aflăm abia după ce-și termină mandatele, oricîte or fi ele. Iar dacă n-a turnat, n-o să aflăm niciodată.