Marcele, dacă tot ai Mîntuit miliarde, n-ai vrea să-ți duci crucea pînă la capăt?

Dacă românii predecembriști au îndurat foamea urîndu-i Cizmarului să crape printre dinții încleștați de frig, ce soartă ar merita unul din artizanii rotativei care, iată, ne aduce iarăși spectrul  binefacerilor comunismului, de data asta obținute prin mijloacele democrației originale?

Sfîntul Marcel ne zîmbește liber din icoana de Mîntuitor al României: era păcat să ajungem din urmă județele sărace ale civilizației occidentale, izvorîtorul de bir ne-a izbăvit de un asemenea păcat. Desigur, jerfta sa a avut un preț. Poate să fi fost prețul umflat cu nesimțire la energie. Sau poate prețul pentru deficitul bugetar. Sau poate gaura din fondul de rezervă, crescută în șapte zile ale Genezei mai abitir decît în miliarde de ani de evoluție darwinistă. De fapt, de ce am sta să despicăm firul în patru? Important era ca România să fie blagoslovită și Marcel s-a executat, dîndu-i zdravăn la mir. Acum, tot ce mai au de făcut apostolii de atunci, ajunși în odajdii, e să afle cum pot hrăni un buget întreg cu două pîini și trei pești. Simplu, prin comparație cu faptele profetului din Buzău, care ar face și un păgîn să se crucească.

Acum, cînd știm că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, măsurile anunțate de noul guvern par să termine calea spre Paradis. Se cade, deci, să uităm de zelul Sfîntului Marcel, cel care ne-a căscat calea spre Mîntuire precum prăpastia pe marginea căreia se află România? Ar fi frumos să lăsăm în praful evangheliilor și-al dosarelor sacrificiul acestui Fiu al Omului Politic, care, deși n-a fost tîmplar, a știut să dea cu tesla acolo unde viitorul economic avea nevoie? Ar fi normal să iertăm greșelile greșitului nostru? Nu, n-ar fi normal nici să uităm, nici să iertăm. Ar trebui pomenit. Nu de-a pururea, pentru că Marcel e un tip modest, iar nația s-a săturat de procese întinse pînă la prescrierea faptelor.

Așa că, Doamne-Dumnezeule, binecuvîntează pe robul Tău Marcel. Dă-i viață lungă, așa cum merită, și, în cazul în care răutățile lumii îl vor aduce pe Golgota, dă-i șanse să fie ridicat iarăși în slavă. Sau măcar trimite un Gură de Aur care să grăiască națiunii: „În cazul Ciolacu, problema a fost bătută în cuie, între cazul Ciucă și cazul Iohannis! Curat după tipic!“.

J.S.