Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

S-a stabilit când începe decăderea lui Grindeanu

Zoom S-a stabilit când începe decăderea lui Grindeanu

În sfârșit, s-a stabilit pe 7 noiembrie data congresului PSD sau, mă rog, data la care Grindeanu se face prima oară de râs din postura de președinte al PSD. Adevărul e că n-am mai văzut un președinte atât de slab al PSD de la Ciolacu.

Putin trebuie să zboare la Budapesta, însă Rusia nu a cerut încă României acord de trecere liberă pentru avionul criminalului. Nu e ca și cum România ar doborî pe cineva, abia dacă putem da jos din aer un guguștiuc, dar vor suveraniștii să știe ora la care trece dictatorul, să iasă să-i facă cu mâna. Niște tone de rahat s-or găsi și în avionul lui Putin.

Deputaţii AUR, SOS România şi POT au cerut înfiinţarea unei comisii de anchetă în Parlament pentru explozia din Calea Rahovei. Cererea a fost respinsă. Probabil pe motiv că AUR, SOS și POT au atâtea alte metode prin care să facă scandal săptămânal, nu trebuie să mai inventăm ceva nou.

Simion a zis că AUR e gata să guverneze alături de PSD, cu Călin Georgescu premier. Aș vrea să văd asta doar pentru a-l auzi pe Grindeanu cum fac ce fac doar pentru că sunt foarte responsabili, că nu abandonează la greu, că nu părăsesc corabia, că România merită stabilitate.

Există acord în coaliție să fie înghețate salariile și pentru anul 2026. Asta e o minciună, însă, pentru că, din cauza inflației, în 2026 salariile și pensiile vor scădea lună de lună. Practic, va fi un mare dezgheț.

1.228 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia