Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Justiția a picat proba de microfon

Zoom Justiția a picat proba de microfon

Am ascultat live, la radio, din mașină, înconjurat de liniștea traficului blocat din București, conferința de presă a Curții de Apel. Am dat tare și am auzit cum i se șoptea ceva judecătoarei Nicoleta Arsenie. Neavând imagine cu care să asociez sunetele, am crezut că sunt mici precizări tehnice primite de la colegii de lângă, care să-i vină în ajutor.

Ulterior am văzut că le suna Lia Savonea, iar doamnele judecător de la pupitru comunicau între ele pe ascuns, la câțiva centimetri de toate microfoanele presei din România. Celebra propoziție „M-a sunat Lia.” s-a auzit clar, a înconjurat internetul și a făcut turul televiziunilor.

Cam ăsta e nivelul de discreție, dar și de inteligență al judecătoarelor savoniste. Cutremurător de scăzut și plăpând, la fel ca acuzele aduse colegilor reformiști. Noi am scăpat marii corupți de pușcărie, dar și ei dădeau cu dosarele în cap altor magistrați. Unii mai și țipau. E suficient să compari gravitatea acestor fapte pentru a înțelege cine sunt personajele negative din poveste.

Judecătoarea Diana Moroșanu a declarat simplu, cu subiect și predicat, că ceea ce a spus colegul ei în documentarul Recorder este adevărat. În cuvinte puține și clare. În schimb, ca să înțelegi ce spunea madam Arsenie îți trebuia facultate de drept făcută măcar la Bioterra. O limbă juridică de lemn de esență tare, o pedeapsă pentru creierul uman.

Ascultându-le și privindu-le pe doamnele din moțul conferinței de presă de ieri, observând cu câtă ușurință ne sfidează inteligența, am început să nu le mai bănuiesc de șmecherie. Acolo e prostie pură. Dacă ei, ca judecători, au făcut ditamai deranjul, cu toată presa, ca să spună că unii nu aveau bască, asta arată incontinență intelectuală gravă. Dacă nu-ți trece prin cap că microfoanele din dreptul gurii tale captează sunete, inclusiv șoapte, e semn de idioțenie în formă agresivă. Sunt șanse mari ca acești oameni să nu fie în stare să recunoască un fake făcut cu Ai, grosolan, nu de ăla profi, deci nici realitatea de ficțiune. Sau hoțul de omul cinstit.

1.269 de vizualizări

2 comentarii

  1. #1

    Poza de colectie, asta cu judecatoarele la conferinta de presa.
    ‘Decat’ ca s-a pus de un matriarhat veritabil in justitia de la noi. In poza respectiva ‘duamnele’ aduc mai degraba cu niste coafeze si cofetarese de la pravalia din Centru, nicidecum cu elita unui sistem judiciar.
    Si cam toate madamele respective au facuta scoala pe la facultati de la Spiru Haret si Cantemir, cu doctorate la academia sri si diplome cumparate dupe net. De la temu.
    Pe partea celalalta, pastrez in telefon alte poze, tot de colectie, cu ingineri software de la o firma din Zurich, nu spui care, persoana importanta, fiul meu.
    Sare in ochi din pozele de grup respective, ca toti sunt barbati la 35 de ani, deja cu 10 ani experienta in domeniu.
    Sau cum mi-a spus fiul meu, in IT nu prea au ce cauta femeile, acolo trebuie in fapt numai minte de barbati. La ei, la programatorii de top, fetele la firma sunt numai pe post de secretare, resurse umane, administrativ, si alte alea.

  2. #2

    e RALUCA Morosanu, nu Diana

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia