Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dumnezeu l-a descoperit pe Irinel Columbeanu

Zoom Dumnezeu l-a descoperit pe Irinel Columbeanu

La 68 de ani, lui Irinel i-a pus Dumnezeu mâna-n cap și l-a făcut baptist. Îmbrăcat în straie albe, ca o clonă nereușită de înger cu trecut de pedofil, fostul milionar a fost înconjurat de femei, ca-n vremurile bune. Doar că n-au venit deghizate în asistente sexy și nici n-a curs șampanie la party. A fost așa, mai pe pocăință, cu ceiuț, revelații și oameni care auzeau voci.

Se știe că la baptiști se pot boteza doar adulții și persoanele suficient de mature pentru a-și mărturisi credința, așa că a fost nevoie de dispensă pentru fostul bogătaș de la Izvorani. Când auzi glasul Domnului pe holurile de la azil nu te mai poți împotrivi, trebuie să-l urmezi cu orice preț. Sau pe gratis, în cazul lui Irinel, că oricum nu mai are un sfanț și trăiește din amintiri. Așa că nici măcar nu-l putem bănui că a fost fraierit de niște habotnici care i-au bătut la ușa salonului ca să-i vorbească cinci minute despre Hristos și să pună mâna pe averea lui.

Deci treaba e serioasă, Irinel chiar își caută mântuirea. Sau poate că cei de la azil l-au convins să meargă la botez ca să-l mai sară de-un duș. Mai e varianta în care se căiește că i-a cerut Annei Lesko țoalele înapoi și i le-a făcut cadou mai departe Monicăi, așa că s-a dus la biserică să-i ceară iertare Domnului pentru că a fost un scârțar. Ori regretă că a umblat toată viața de boșorog cu minore și cu fete cu 40 de ani mai mici decât el și i-a venit mintea la cap. Târziu și forțat de sărăcie, dar întru Domnul toate-s posibile. Poate urmează și canonizarea, sfântul Irinel de Izvorani, ocrotitorul femeilor rupte de foame și dăruitorul de ciurucuri printre degete.

1.709 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia