Se poate și altfel, nu doar ajungând primar la Timișoara ori președinte de partid. Nu trebuie să te zbați ca Fritz, dacă ai bani suficienți ori dacă te ia cineva în primire la Starea Civilă, pe meleagurile românești. În oricare dintre variante, pentru cetățenie trebuie doar să aștepți cuminte cinci ani. Așa a făcut și Ahmed, plantat în țara noastră după ce s-a plictisit de mendrele arabilor și francezilor.
Ca să-și ia cetățenia, a trebuit doar să stea captiv în Berceni și să nu se plimbe prea mult prin străinătate în acești cinci ani. Un concediu în Zanzibar, unul în Maldive, dar cam atât, ca să poată dovedi că s-a îndrăgostit pe bune de spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, că doar avem Ocean și acasă.
Dincolo de sacrificiile astea, mi-a povestit că procedura în sine a fost păr la ceas. Chiar ieri căuta ceva prin dosarele de la birou și a dat peste manualele din care a studiat România. Bine, erau mai degrabă niște rezumate, că doar nu stai să înveți chiar tot ce ne spune Alexandreasca despre dacii liberi. Geografie, istorie, Constituția nici nu mai contează, pentru că oricum poate fi interpretată cum vrea oricine, și niscaiva cultură generală.
Ajuns în fața comisiei, chiar și-a dat seama că mai grea a fost așteptarea decât examenul în sine. Pistol cu apă. La proba de geografie l-au întrebat despre faună și floră. Ușor. Ce creaturi se găsesc prin Carpați? Iar Ahmed a spus câini și pisici. Comisia i-a mai dat o șansă. Pârși, șoacăți, din astea. Ultima încercare. Urși? Urși, da, aveam suficienți chiar și înainte ca Grațiela Gavrilescu să vrea să-i vândă francezilor.
A urmat proba orală, cea cu imnul. Omul nostru s-a ridicat în picioare să-i deștepte pe români din somnul cel de moarte. Stai jos, i-au zis cei din comisie. Admis, ce contează dacă știi și strofa a treia, cea cu „nu vă dați bătuți o clipă”?
La rând a fost istoria, unde l-au întrebat cum au murit trași pe roată Horia, Cloșca și Crișan. De moarte bună, evident. În fața lui erau vreo 3-4 friți care șușoteau „bă, ăsta știe mai bine decât mine, al dreaq de arăbete”.
S-a trecut apoi la dictare. Au trecut 15 ani de atunci, nu mai știe exact ce i s-a dictat, dar pare că-și aduce aminte una-alta. Să fi tot fost ceva din Caragiale, că la cât de ilară e țara asta… Important e că vorbește araba, franceza și engleza la perfecție, și a învățat și româna. Mai mult, știe a pune și i-urile unde trebuie. Lucru rar în ziua de azi.
