Sarmalele, cârnații, friptura, maioneza etc. de la Crăciun se dau jos prin mișcare, să facă loc sarmalelor, cârnaților, fripturii, maionezei etc-ului. de Revelion. Mișcarea la sală este banală; mai trendy e sportul într-o stațiune, în puritatea albă a naturii, că a și nins. Din fericire, pentru a înviora clienții pleoștiți de excese, unii cabanieri au organizat concursuri sportive cu temă montană; din nefericire, ei n-au ținut cont de niște detalii, printre care codul portocaliu de vânt…
La proba de zbor cu schiurile primul turist a prins pe trambulină o viteză atât de mare, încât, ajutat și de vânt, a ajuns de la munte până într-un sat de câmpie; spre marea sa bucurie, fata de la bufetul comunal a acceptat să-i dea vin fiert în contul schiurilor.
Al doilea s-a întâlnit la altitudinea de 1753 de picioare cu un turist de la altă cabană, și el luat de vânt direct de pe trambulină; medicii spun că cei doi au devenit frați siamezi, deși au vârste diferite.
Al treilea, îngrozit, a fugit în jos, pe pârtie, și a reușit să scape de concurs, dar n-a reușit să scape de urs.
Profitând de zăpadă, și niște întreprinzători de la șes au amenajat stațiuni dedicate sporturilor de iarnă; unul ne oferă detalii: „Sunt sporturi de iarnă, ca tradițiile, colinda, capra și sorcova: nu scrie nicăieri că trebuie să fie de munte! Aici e mai sigur ca la munte, n-avem prăpăstii și brazi, practicăm doar biatlon, le dau turiștilor schiuri din doage de butoi și ciomege din gard, să se apere de ce-o mai fi, fiindcă unii au spus că i-au atacat niște zombi, dar erau oameni din sat, de fapt, că așa arată ei după ce beau, adică tot timpul. Și n-au fost, cum s-a scris în ziar, turiști mâncați de lupi, că lupii au fugit imediat de frica urșilor, când i-au văzut!”.
Alt manager, posesor de baltă cu pește, a amenajat patinoar pentru amatorii de relaxare prin mișcare. Niște dudui destul de trupeșe s-au avântat pe gheața nu prea groasă după ce au jurat că nu s-au ghiftuit de Crăciun cu porc, doar au ciugulit goji și quinoa, deci nu s-au îngrășat; scafandrii care le-au găsit sunt de părere că respectivele au mințit.
2.439 de vizualizări






