Puțină lume știe că, pe nesimțite, fără teamă sau reproș, utilizatorii de Windows au intrat la stăpîn. Ăi mai deștepți s-au prins și protestează de zor. Doar că, în mulțimea celor un miliard de utilizatori, revoltații sînt mai puțini decît un oraș din China. Pot să fie, pot să nu fie, tot un drac.
Dar, ca să ne lămurim unde, cine, ce și cum, ar trebui s-o luăm pe firul apei, pînă vom da de chiloții de unde izvorăște. În urmă cu vreo 15 ani, Steve Balmer (un soi de hipopotam transpirat al softurilor) demisiona de la conducerea Microsoft, după ce eșuase în cam toate proiectele lui de anvergură, iar compania mergea înainte din inerție. În 2014, a venit la vîrful companiei un anume Satya Nadella, care, să vezi minune, a schimbat fața lui micromoale. Din acel moment, țineți-vă bine, prețul acțiunilor a crescut cu aproximativ 1.000%, iar capitalizarea de piață a urcat de la 300 de miliarde dolari la peste 3 trilioane de dolari (pînă la 4 trilioane în 2025). Băiat deștept, ce mai. Nadella a înțeles că principalul scop al unei companii nu e să aibă clienți, ci să strîngă tot mai mulți, uneori cu forța, pe care să-i lege de glie și apoi să-i stoarcă permanent. Cum se întîmplă adesea, ultrabogăția naște pofte nesățioase, asemenea haramului nesățios, care vede în orice găurică din jur un loc numai bun de penetrat. Dar gata cu morala. Să trecem la fapte.
Se știe că Microsoft a promovat agresiv ultimul sistem de operare, Windows 11. În definitiv, așa a făcut și cu Windows Vista, probabil cel mai prost sistem de operare din secolul XXI. Da, numai că, pe vremea aia, îl cumpărai sau îl piratai și era al tău. Vremurile alea au apus, odihnească-se-n pace, că abia acum le vedem rostul. Versiunea 11 a adus noutăți. Practic, nu mai este sistemul tău, cutiuța ta cu maimuțe, ci a devenit cutia lor în care tu, utilizatorul plătitor, ești chiar maimuța. Nu îl mai poți instala, chiar dacă, repet, l-ai cumpărat, dacă nu îți faci un cont pe serverele Microsoft. Și, de îndată ce l-ai pus, începe cu reclame și îndemnuri ucigătoare, care înfloresc pe ecran cînd ți-e lumea mai dragă. De parcă la sistemul tău au plătit mii și mii de advertaizări, să te bombardeze cu reclame. Și încă asta nu e nimic. Microsoft a investit în „Open AI“ peste 13 miliarde de dolari. Era timpul ca banii să se întoarcă cu folos. Așa că Windows 11 s-a întors și cu „CoPilot“, și cu funcții agentice (nu căutați dicționarul, că vă explic rapid). În loc să fie un sistem de operare, a devenit un laborator de cercetare și decizie, unde utilizatorul e împins cu forța spre decizii care nu-i aparțin. Dar și asta ar fi OK, adică ușor de ignorat, dacă funcțiile inteligente nu și-ar băga nasul în drivere, în softuri, în rețele, în propriul sistem. Actualizările cumulative întrerup lucrări, prezentări, afaceri, apar tot mai des ecranele albastre ale morții și bug-uri la Task Manager sau Explorer. Toate au afectat performanța, instalările și stabilitatea. Nu mai merg imprimante și periferice, nu mai funcționează softurile cumpărate sau nu. Dispar în noaptea minții artificiale documente și proiecte. Pe scurt, Windows 11 e un șvaițer cu prostie artificială.
În plus, „facilitatea“ Recall a iscat un val de urlete de durere și răcnete de spaimă. Faptul că calculatorul îți fotografiază toate mișcările, de la contul bancar la saiturile porno, a trecut dincolo de marginile indignării, a stîrnit panică în corporații: planuri de afaceri, bilanțuri, fonduri, invenții sînt stocate neîntrerupt ca imagini ușor de descifrat, puse la dispoziția Inteligenței Artificiale, ceea ce a făcut ca mulți corporatiști să șteargă Windows 11 și să reinstaleze 10, chiar dacă nu mai primește actualizări.
Utilizatorii urlă, caravana trece. Nadella a simțit nevoia să întărească decizia Microsoft explicînd (cam cum ne explicau occidentalii că nu ne trebuie pește, ci undița cu care să prindem peștele, dacă citim manualul cu instrucțiuni de folosire) că toate astea sînt pentru binele pacientu… utilizatorului. Ar fi trebuit să vă uitați la înjurăturile care au urmat. Poate că publicul pare prost, dar e mulți.
Și asta nu e totul. AI înghite pe nemestecate și clienții. Marile centre de calcul, care consumă energie, fiecare, cam cît un oraș cu 300.000 de locuitori, au nevoie de procesoare grafice și de memorie. Comenzile sînt uriașe, banii se întorc cu lopata, contractele-s beton. Singurii care nu mai mișcă în front sînt amărăștenii, cu neînsemnatele lor pisiuri. Prețul plăcilor grafice a crescut pînă la cer, iar prețurile memoriilor RAM și ROM s-a triplat. Adio, calculatoare personale. Tot ce își vor mai putea permite utilizatorii obișnuiți (cum s-ar zice, pulimea) vor fi niște terminale legate de un AI central. Iar puterea va fi în mîinile cîtorva companii care vor dicta piața. Nu ai bani? Ia mai pupă, bre, poala popii!
1.855 de vizualizări
Am cumparat si eu, pe vremuri, un laptop Sony Vayo, cu un ecram imens care mi-a venit cu un Windows de rahat care abia aparuse si care nu vedea nicio imprimanta mai veche, scanner, etc. Nu mai zic de alte programe. Am vrut sa pun pe el Windowd-ul anterior. Imposibil. Am trimis mail la Sony si un japonez pe nume Raj Kapoor Salmam Khan Singh, nu mai stiu, mi-a raspuns ca eu nu am achizitionat un hardware, ci un produs complex, hardware cu software. A fost un dezastru total. Tine un laptop vechi, cu windows vechi si stabil, fara internet deloc, pe care sa scrii si sa tii in el chestiile importante. Mai tine unul pentru „socializare” si foloseste intre ele memory-stick-ul. Ma bucur ca mai scrii, imi aduci aminte de vremurile vechi. AC are in prezent cea mai slaba menajerie din tpate timpurile. Deja ma uit la autor si nu miai citesc, ca sunt exact aceleasi istericale, crize si nervi cetepeici cu niste glumite adaugate.
Alternativa este Linux.
D-l paul s. ar trebui să scoată HDD și să bage altul pe care să instaleze moca un Linux.
Pe mine a inceput sa ma imbie cu instalat Windows 11 deja dupa doi ani de la cumparat laptopul „nou” cu Windows 10, in vara ’20. La cea mai recenta slujba am vazut ca in Windows 11 trebuia sa iti cauti tot ce ai nevoie, nu mai aveai nimic pe ecran. Planuiam sa il instalez toamna trecuta dar ma tineau in loc poze salvate ale unor mari disparuti, pe care ii comemoram astfel ca poze de profil/coperta la pagina mea FB Pro Arts & Culture. In ’20-’24 faceam asta lunar, apoi am inceput saptamanal, sperand ca inchei intr’un an dar din pacate a durat un an jumate din cauza multor altor astfel de poze „noi”, aparute pe parcurs. La finele lui ’25 am aflat de alti mari disparuti de care nu stiusem in cursul anului. Momentan mai am astfel de poze pana pe 11 februarie 2026 si imi vine greu sa’mi continui g^ndul.