Nimic nou sub soarele special ce luminează veniturile magistraților. CCR a decis să amâne încă o dată decizia privind pensiile speciale, pe motiv că trebuie să studieze temeinic un nou document, depus tocmai ieri de către Înalta Curte a doamnei Savonea.
Un raport de expertiză întocmit de un expert contabil a stins din nou lumina în camera CCR, iar toți judecătorii s-au retras care la lumânarea luni, în liniște și studiu. Trebuie că ceea ce a scris expertul pripășit pe la Curtea cea înaltă a doamnei Savonea e un document serios, o a unsprezecea poruncă pe care Moise, hăbăuc cum îl știm, a uitat să o dicteze poporului de magistrați atunci când a coborât de pe Muntele Sinai.
Expertiza asta, desigur, vine cu informații noi care arată fără urmă de îndoială că pensiile speciale nu trebuie desființare și că, pe undeva evident, ele nici măcar nu-s speciale. Cum nu-i specială nici pseudo reforma asta pe care Bolojan o tot împinge spre CCR, precum Sisif bolovanul, și care oricum s-ar aplica doar peste vreo 15 ani.
Probabil că băieții de la CCR vor analiza cu atenție și îngrijorare documentul și, dacă nu le place, nu-i bai că sigur mai are madam Savonea și un altul. Fix ca gluma aia cu acestea sunt principiile noastre, iar dacă nu vă plac avem și altele.
5.261 de vizualizări







Înțelegeți odată pentru totdeauna ca nu se va atinge nimeni de privilegiile magistraților! Nu vor pierde nimic, ci, din contră, vor mai primi! Au atâta putere, încât pot face ce vor, fără nici o consecință gravă pentru ei!
Ii bate procedura pe aștia.
Nu stiu ca, odata ramasa in pronuntare, instanta nu mai poate primi alte probe?
Pe de alta parte, Savonea si CCR ii salveaza scaunu’ lu’ Bolojan.Cu cat se amana cauza, cu atat isi amana demisia domnu’ Bolojan.
„Expertiza asta, desigur, vine cu informații noi care arată fără urmă de îndoială că pensiile speciale nu trebuie desființare”
Conf. Europa libera -14.07. 2022 -” În România sunt peste 200.000 de persoane care beneficiază de așa-numitele pensii speciale, grosul fiind reprezentat de cei peste 170.000 de foști angajați ai MAPN și MAI. Următorii la număr sunt foștii angajați SRI, peste 11.700 de persoane….
Pensia medie în cazul militarilor variază între 3.400 – 4.000 de lei, în timp ce pensionarii SRI au o indemnizație medie de 5.000 de lei. Lideri la cuantumul pensiei sunt însă cei peste 4.000 de magistrați, cu o pensie medie care trece de 19.000 de lei, plătită preponderent de Casa Națională de Pensii Publice.”
Ce-ar fi sa comparati cifrele „pensiilor speciale” ( doar ale magistratilor, ca alea ale militarilor sunt „de bine”(?!) cu miliardele (Eur.) INGROPATE pentru: inarmare + ajutoare paguboase pentru Ucraina si Rep. Moldova…
D-l Cristorian,bascalie ieftina. Spre stiinta dv. aflati ca singura pensie de servici,speciale cum le zice pulimea, prevazuta de Constitutie este cea a magistratilor.Alea militare sunt inventate de Mos Teaca, cica spun APV-isti ca o halesc de pe vremea lui Cuza.Da, dar atunci meletarul mai mergea in razboaie,se mai lupta cu epizootia sau pe vremea lui Ceausescu la diverse santiere unde supravegea trupa care robotea din greu,doi pe o conserva. Sunt curios si probabil nu numai eu oare ce face zi de zi un MAPN-ist si sunt vreo 70.000 ! ? Politie nu mai vezi pe strazi decat cei de la circulatie, restul ? De cei din Servicii nu stie nimeni nimic,totu-i „sicrit”, si uite asa taras-grapas fara a prinde chiar de veste aflam la alegeri ca s-a strecurat Geogescu nebagat de nimeni seama si s-a cocotat in frunte ! Iar acum dam cu subsemnatul in fata lumii civilizate pentru anularea alegerilor. Poate ii explica cineva lui Ilie unitate prostie ca nu e bine sa te certi cu magistratii ca la o adica astia te fac sa primesti alifie si chiftele printre gratii,nu altii cu „speciale” !
Păi, am eu o idee despre cum să desființeze această pensie specială, de parcă beneficiarii ar fi luptat în război. Vărsați „speciala” peste cea obișnuită și gata, a dispărut! Simplu, nu? Rămâi cu toți banii, vei fi bogătaș de bogătaș, dar eu nu-ți mai plătesc niciun impozit, să fie clar! După aceea, să vedem de unde mai luați bani.
Și într-o zi se va ajunge și la violență iar atunci dacă reușesc chici chicitoarea mea ca Băsescu ce o sa fac eu cu voii!