Cum vom face praf programul SAFE. Capacitatea de apărare a României e în continuare sabotată de incapacitatea conducerii politice și militare

Lăudat fie Domnul, milostivul părinte ceresc, singura pavăză și singurul nostru noroc, împreună cu nevăzutele armate de îngeri care ne veghează! Fără această armată divină nu ni s-ar fi dat acces la programul SAFE (Security Action For Europe), adică la cele 16,68 miliarde de euro pentru înarmare. Banii sînt dați cu împrumut, dar e bine și așa, fiindcă îi vor plăti fiii și nepoții noștri în următorii 45 de ani. Sigur, acum sîntem în perioada vorbelor, cînd îi auzi pe miniștri bătînd cîmpii despre „fonduri nerambursabile“ și „producție internă“, dar această perioadă va trece. Ca să facem față acestui extaz declarativ, n-avem decît să ne amintim de cele 80 de miliarde cu care se umfla în pene Iohannis în 2020 și spunea că le-a „obținut pentru România“ de la UE. Pînă azi, din tot muntele ăla de bani am primit cam 15 miliarde. Cu ajutor ceresc, însă, iată-ne din nou în rolul berzei chioare, căreia îi face Dumnezeu cuib. Trăim clipa de dinainte de a strica tot, momentul în care ni s-a dat și așteptăm să ni se bage în traistă.

Din cele 16,68 miliarde, patru miliarde și ceva merg, din fericire, la autostrada Moldovei, adică la firmele lui Umbrărescu și ale cetățenilor turci, binecuvîntat fie-le profitul! Restul, însă – 12 miliarde de euro –, merg în dotări pentru armată și MAI. Armata a primit pe hîrtie 9,6 miliarde, iar aici, pe obrazul îmbujorat al veștilor bune, începe să se instaleze paloarea.

Căci lista echipamentelor pe care le vom cumpăra (dacă minunile vor rezista pînă la capăt) e făcută de același grup de oameni care a nimicit, ani la rînd, capacitatea de apărare națională. Aceiași generali expirați, medaliați și avansați pentru nimic, umflați de statul birocratic și aflați în pragul pensiei. Și aceeași generație de loaze politice, care nu mai are nevoie de prezentare. Acest cocktail recidivist e responsabil pentru lipsa mijloacelor de luptă, pentru prăbușirea moralului și efectivelor armatei. Lor li se datorează faptul că azi, așa cum unii dintre ei încep s-o recunoască, cei 20.000 de soldați pe care îi mai are armata română n-au bocanci, ținute și armament individual care să fie mai nou de anii ’60. Nu au dotări elementare, cum ar fi echipamente pentru lupta pe timp de noapte, comunicații și muniție. Acestor generali, obosiți de cît au sabotat forțele armate, li se datorează distrugerea industriei naționale de apărare și ratarea a sute de oportunități de modernizare. Ei bine, cum spuneam, tot ei au pus la cale lista de înzestrări SAFE. E ca și cum am desemna un grup de pedofili la conducerea unei grădinițe de copii.

Dar să privim lista. Lista e făcută, în acord cu scopul SAFE, pentru a crește capacitatea europeană de apărare și a reporni industria europeană de apărare. În principal, industria germană și cea franceză. Germania, cu sistemele Skyranger 35, Skynex, Millennium 35 mm (Rheinmetall/Oerlikon), muniția 35 mm (AHEAD), IFV (Lynx) și o parte din logistică (Rheinmetall MAN), ia cam 45% din bani. Franța, cu elicopterele Airbus H225M, radarele Thales, echipamentele Mistral și sistemele C4ISR, poate lua cam 25%. SUA, dacă ar intra la MANPADS (cu Stinger), radare, componenta electronică la NSM și C4ISR, ar lua pînă la 15%. Urmează Norvegia, cu Naval Strike Missiles (NSM), cu o pondere de pînă la 7%. Israel ar putea ajunge la 10% dacă ar furniza părți din detecția dronelor și drone de atac. Ar mai intra Suedia, dacă ar primi programul MLI, adică mașina de luptă pentru infanterie.

După cum se vede, pentru România nu prea rămîne spațiu industrial. Industria noastră de apărare ar putea asambla noul lot de Piranha 5 (face deja asta la lotul vechi), ar putea strînge cîteva șuruburi la elicopterele H225 la Ghimbav, ar putea găzdui construcția, în șantierul olandezilor Damen de la Galați, a celor două nave de patrulare maritimă, ar putea obține un offset în cazul programului IFV (MLI). Ar mai putea, pe ici-colo, să pună o cheie, o șurubelniță pe la carcase, să mai dea un ciocan în poarta fabricii care scîrțîie cînd bate vîntul, dar mai mult de 20% din toată această comandă industrială n-are cum obține.

De ce? Întîi, din cauză că aproape toate companiile românești de stat au fost sabotate, private de comenzi, date la o parte de la contracte, forțate să intre în insolvență sau vîndute la hectar (cazul Romaero). În cei patru ani de la începerea invaziei ruse în Ucraina, conducătorii politici și militari ai României n-au mișcat un deget pentru a pregăti cumva armata și capacitățile de producție militară. Apoi, pentru că aceste contracte de înzestrare sînt sorbite de industria germană și franceză, singurele din UE care pot livra, cît de cît, volumele și standardele cerute de conceptul SAFE. Asta duce discuția la problema termenelor de execuție. Cu excepția unor stocuri de muniție care trebuie doar mutate din Germania și a unor componente secundare, care pot ajunge în România în 2027, cele mai multe echipamente au termen de livrare după 2030-2032. Deci peste cinci ani, după ce Vladimir Putin a încheiat pace sau după ce a decis să profite de fereastra de oportunitate Trump pentru a ataca Europa.

Chiar și așa, e minunat că SAFE există și că noi avem o listă de armament. Urmează negocieri, licitații, interminabile procese birocratice, frîne politice și momente în care vorbele de azi devin refuzurile de mîine, dar e bine. SE FACE CEVA. Păzitorii noștri din ceruri sînt cu noi. Sfîntul Gheorghe nu merge la culcare pînă nu se asigură că România rămîne în paza arhanghelului Mihail.

De ce vorbim atît despre incapacitatea conducătorilor politici și militari? Iată de ce. Lista asta de cumpărături trebuie armonizată, compatibilizată, digitalizată, sincronizată. Trebuie aliniată la standarde unice, conectată prin tehnologie la un sistem central, care integrează procese, furnizori, echipamente, scopuri tactice și strategice, resurse umane, economice și logistice. Iar toată această haină militară și industrială trebuie umplută cu oameni. Și acum luați la întîmplare unul din generalii, miniștrii, președinții sau prim-miniștrii care au răspuns sau răspund de apărarea țării. Credeți că e capabil SĂ ÎNȚELEAGĂ MĂCAR ce trebuie făcut? O mică speranță, foarte mică, e Radu Miruță, actualul ministru al Apărării. E inginer electronist, cu doctorat în rețele de comunicații. Spune uneori enormități politice, e arogant și merge în blugi la Friedrich Merz. Dar are un cap peste foștii miniștri și are cunoștințele necesare.

Programul SAFE e bun și binevenit, iar noi avem toate datele să-l facem praf. N-ar fi nici prima și nici ultima reușită, dar nu ne pasă. La urma urmei, cea mai bună apărare antiaeriană a României e bunul și săritorul Dumnezeu.