Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele,
din vechiul tău rai au rămas doar vitrinele
în care zarafii, prelații și babele
expun chipul tău pe la toate tarabele.
Mi-e milă de magii porniți să te caute
că nu au trompete, nici tobe, nici flaute
și vor să te vadă că-ți fluturi obielele,
nu tras în argint etalîndu-ți vopselele.
De două milenii te tot joci de-a mutul.
E timpul să-ți schimbi, să mă ierți, așternutul,
coboară călare strunind hipocampul,
să cadă în transă și Putin și Trumpul.
Bolnavi amîndoi de-o iubire de sine,
lipsiți de-un organ ce produce rușine,
în vechiul spital din Poiana cea Mare
să-i văd internați, te-aș ruga cu-nfocare.
Halate cu mîneci prelungi de cinci metri
să-i țină legați că sînt fini și cumetri
să-i scoți după ce o să-i mistuie frica:
Mihai – Donald Trump, Vladimir – Veronica
2.289 de vizualizări
Mă alătur cu’nfocare,Rugăciunii dumitale!.
Strivind vei dobîndi neantul
Toți elefanții lumii azi s-au strîns
să calce viața noastră în picioare.
Unul se crede star, altul aprig mînz,
dar la fel jinduiesc amarnic la hotare.
Ei vor hotarele de dînșii măsluite,
și nu poate să le stea nimeni în cale.
N-au ochi decît pentru-ntuneric, și cumplite
li-s gîndurile ce ne duc pe toți la vale.
Vai! Ei nu știu că sabia ce-ai scos-o
se-ntoarce împotrivă-ți ca un bumerang.
N-au cunoștință de simbolul Zoso
născocit de niște artiști de primul rang.
În beznă dacă ți-ai trecut copilăria,
nici o lumină nu-ți va auri vreodată
chipul, chiar dacă tu te crezi Mesia.
Crede-te! Dar să știi că lumea e ciudată:
nu vrea nici sărăcie, nici războaie,
și nu vrea nimeni vreo epidemie.
Nu vor proștii aceștia în noroaie
să se înece, bine vouă să vă fie!
Uitați-vă în jur: mai e numai o clipă
și universul va intra-n gaura neagră.
Priviți: abia mai fîlfîie-o aripă,
iar pasărea spre noapte oarbă-aleargă.
S-au strîns toți marii fanți ai lumii la răscruce
și strigă-n gura mare c-aduc pace.
Dar ei nu știu că răstignit pe cruce
a fost doar Unul. Și doar Unul face.
Cu toată stima, A. Mătiță
Remember:
In loc de comentariu, mai bine poezia „Indulgenţă de iarnă” a maestrului Mircea Dinescu:
Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
de băieţii simpatici
dispuşi oricînd la o turnătorie voioasă
de preotul cu magnetofonul sub sutană
de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara
de dictatorii încurcaţi în strunele harfei
de cei supăraţi pe propriile lor popoare
acum cînd se-apropie iarna
şi n-avem nici ziduri înalte
nici gîşte pe Capitoliu.
doar mari provizii de îngăduinţă şi spaimă