Sâmbătă, de la 20:30 la 21:30, a fost „Ora Pământului”. Nu o emisiune, cum era, pe vremuri, „Ora Veselă”, ci o oră de stins lumina în locuințe și instituții din orașe, un gest de solidaritate cu mediul înconjurător. Și unii compatrioți au stins luminile; avem informații:
* Din prima clipă de întuneric pe străzi, zeci de hoți de capace de canal au și intrat în acțiune. La 21:30, când s-a isprăvit „Ora Pământului”, sute de români se împrieteniseră, socializau și își spuneau bancuri, stând unul cu picioarele pe capul celuilalt.
* În mai multe cinematografe ale patriei s-a oprit curentul pentru „Ora Pământului”; după ce s-a dat din nou drumul, angajații au povestit spectatorilor din săli, cu gesturi, onomatopee și cu figuri de karate, tot ce s-a întâmplat în acea oră de film.
* La ora 20:30 nenumărați săteni din zone încă neelectrificate au făcut lampa mai mică sau au suflat în lumânări, în semn de solidaritate cu mediul. Exact la fel ca în fiecare an, din această cauză, prin decembrie se vor naște mult mai mulți copii.
* Dintre cei amintiți mai sus, jumătate s-au pomenit, după respectiva oră de stat sau de mișcat prin beznă, că li s-au furat purceii din coteț. Alții s-au pomenit că au intrat, din greșeală, nu în dormitor, ci în beci, cămară sau cramă.
* Suveraniștii susțin că „Ora Pământului” n-ar fi pornit din Australia, ci de la noi, așadar ar trebui să se numească „Ora Gliei Străbune”. Ei aduc drept argument versurile îndrăgitului și vechiului cântec popular „Costică, Costică, fă lampa mai mică!”.
* Și iluminatul Palatului Parlamentului a fost oprit pentru „Ora Pământului”. Din nefericire, la acea oră, aleșii nu se aflau acolo; altminteri, cu siguranță s-ar fi luat la bătaie pe întuneric.








Ora vesela cred ca era „unda”, care chiar era vesela. Legat de capace, e si o parte buna. Daca erau la locul lor, cum mai ieseau din canal?
Am verificat, e „Ora Veselă”: https://tnr.srr.ro/promo/80ora_vesela/index.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ora_vesel%C4%83
Prin anii ’70-’80 era și o emisiune radiofonică de două ore, 11-13, în fiecare sâmbătă.
A propos de căzut și ieșit din canal, ăsta e trailerul unui film făcut după o povestire dintr-una din cărțile mele:
https://www.youtube.com/watch?v=0xjG0-rR4Xg
Se poate, așadar, să rămâi și blocat în gura canalului, între cer și pământ…
Aveti dreptate, „unda” era o subdviziune, aparuta ulterior. Nu stiam de film, dar vizionand trailerul, sigur il voi cauta (A. Bindea este un clasic in viata). Eu citasem un banc din copilarie (anii 70), cand betivul cazut in canal constata la trezire ca a avut noroc, daca era capacul pus, cum mai iesea?