Mă uitam la PNL și USR care acuză campania de presă dusă de PSD împotriva lor. Da, știu, sună foarte ciudat „campania de presă dusă de PSD împotriva lor“. Pentru că atât de anapoda e realitatea democratică: un partid poate să folosească presa după cum vrea dacă are bani.
Însă realitatea asta strâmbă funcționează astfel doar pentru că ipocrizia e inima ei: îmi tot revin în minte cuvintele lui Ciprian Ciucu atunci când a fost întrebat de ce nu desecretizează contractele PNL cu presa. PNL cică nu putea să facă asta pentru că acele contracte sunt confidențiale. Și ce dracului e mai sfânt în țara asta decât confidențialitatea? Ciucu a răspuns exact așa cum a făcut-o Grindeanu când a mințit că va face publice contractele PSD cu aceeași presă. De-asta e tare ciudat să contribui la minciună, iar apoi să vii să te plângi că alții mint mai mult, mai eficient și pe bani mai mulți decât tine. E ca în aia cu „mașinăria lor de voturi a funcționat mai bine“. Faptul că ne-am obișnuit cu presă plătită, cu campanii de presă comandate, dar în același timp ne scandalizăm în fața minciunilor ori a fake news-urilor arată că suntem cumva și stupizi. Deși știm clar unde e problema ne comportăm ca și cum nu am ști sau ca și cum încercăm de atâta timp să-i dăm de cap, dar nu găsim leac. Nu, e limpede și unde e problema, și ce trebuie făcut, doar că o întreagă butaforie de zeci de milioane de euro anual stă sprijinită de ipocrizia partidelor și pe o legislație în care un cuvânt ca „propagandă“ se pretează la cele mai bolnave și antidemocratice interpretări.
