Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Presa suverană, cu șoric și blană

Zoom Presa suverană, cu șoric și blană

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe certificatul de căsătorie de conveniență dintre PSD și AUR, că portavocile suveraniste s-au grăbit să intre cu inima deschisă în menajul coțcăriei electorale. Gestul a fost salutat și lăudat ca în anii frumoși în care Veorica Dăncilă mai tăia câte o panglică. Simion ne zâmbea de pe prima pagină a irealității, fiind titrat cu litere de o șchioapă drept „anunțul politic al momentului“, că îl vor da jos pe Bolojan. Câțiva centimetri lângă el, madam Alexandrescu punea tunurile pe toți ceilalți și le spunea să-și facă bagajele. Să ia cu ei tot, mai puțin cutiile de pantofi, că alea sunt ale PSD și rămân acolo unde le e locul. În ceea ce părea o piruetă cum n-am mai văzut de pe vremea Laviniei Miloșovici, madam Anca a salutat gestul PSD, uitând complet de toate celelalte dăți în care vitupera și-i făcea cu ou și cu oțet pe nenorociții de trădători.

Luați prin surprindere de propria exaltare, portavocile suveraniste au uitat să-și mute privirea mai departe de orizontul moțiunii de cenzură. A fost, probabil, o formă de autocontrol, căci ideea că după Bolojan ar putea urma un guvern PSD-AUR, în care PSD va fi vioara întâi, ar fi pornit iar motoarele epitetelor. Nici nu vreau să mă gândesc la ideea că PSD îl va da jos pe Bolojan, cu ajutorul AUR, după care se vor dezice de băieții lui Simion & Georgescu.

Probabil că, în acel moment, portavocile suveraniste vor uita de piruetele din gimnastică, se vor întoarce la atletism și, cu viteza unui Usain Bolt, vor întoarce iar armele împotriva tinerilor frumoși și patrioți de la PSD-ul de azi.

1.897 de vizualizări

5 comentarii

  1. #1

    Urla USR pe toate posturile:
    „Listarea la bursa cica e in interesul statului”.Mai, ce sa fie listarea asta la bursa, adica statul sa isi vanda actiunile.Pachet minoritar, zic cei ce tipa.
    Uite ce zice AI:
    Profitul (Dividendele): Investitorul nu cumpără ca să ajute statul, ci ca să primească o parte din profitul companiei. Dacă o companie din energie ca H. , face miliarde, investitorul vrea o felie din acei bani sub formă de cash (dividende).

    • #2

      Cine se bazează pe AI în situația actuală, prin comentarii din astea, nu are habar de realități economice. Prostia naturală e mai veche decât prostia AI…

      • #3

        Am dreptul la aparare:
        Daca intrebi AI inseamna prostie?
        Eu nu comentez eficienta listarii la bursa a Guvenului, doar AI o comenteaza 🙂 bine.

  2. #5

    Armeanule,
    Azi ai scris foarte inspirat, știam că ai talent.
    Dar, citește primul comentariu semnat de Ioana M.!
    O asemenea creatură (umană?) ne f**e pe toți în gură, cu multă ură și răzbunare!
    Dacă tu crezi că Românica se va vindeca, greșești profund.
    Suntem la metastază!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia