Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Votul deputaților, creșterea ficaților!

Zoom Votul deputaților, creșterea ficaților!

Legile trebuie făcute de oameni pentru oameni, să țină seama de nevoile lor; cu bucurie aflăm că sunt printre aleșii neamului oameni de bine, care se gândesc la semeni: cei care au propus un amendament la Codul Fiscal prin care cantitatea de țuică / pălincă produsă în gospodării și scutită de accize să fie majorată!

Până acum, era scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe consumat de o persoană fizică, de membrii familiei sau de musafiri, în limita a 50 de litri anual, cu condiția să nu se vândă din el și să fie făcut doar din fructele obținute în gospodărie. Amendamentul, care a primit azi votul final din Parlament, aduce românilor satisfacție sub formă de încă 150 de litri. Mircea Govor de la PSD, susținător al proiectului, spunea că pălinca nu e doar băutură, ci face parte din identitatea satului românesc și din viața comunităților rurale; fiind vorba aici despre un subiect important pentru identitatea satului românesc, se cuvine să oferim niște explicații suplimentare pentru membrii comunităților rurale:

1) „Amendament” nu înseamnă că vă amendează cineva dacă vă găsește cu cazanul duduind; dimpotrivă: în cazul ăsta e ceva de bine. Puteți cumpăra deja un cazan nou, mai mare și mai frumos: când faceți focul aprindeți și o lumânare, în sănătatea deputaților care l-au votat.
2) Fructele care vor da apreciatul produs finit trebuie să fie din gospodărie, dar nu scrie a cui. Puteți încerca sortimente noi, dacă prindeți promoții în supermarket și găsiți fructe la prețuri atractive: banane, ananas, maracuja sau mango. Țineți minte: e mango, nu mangă!
3) Formulările din amendament sunt mai alambicate decât alambicul care vă oferă satisfacții; precizăm că sunt 200 de litri pe an, nu pe săptămână, pentru întreaga familie, nu de persoană. Și din toată cantitatea asta infimă mai trebuie să vă serviți și musafirii!
4) Parcă n-am găsit în proiect cuvântul „pufoaică”, așadar puteți suplimenta producția, fără probleme, cu resurse subterane. Plus că veți avea și cu ce să vă serviți musafirii, până când vor afla și veți scăpa de ei.
5) N-am găsit nici „spirt medicinal”, „Mona”, „strecurat”, „pâine”, dar, chiar și așa, cantitatea asta, pentru o familie numeroasă dintr-o comunitate rurală, este insuficientă. E ca pe 9 martie, când mulți se simt frustrați, fiindcă trebuie să consume doar 40 de pahare.



Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Daca se dadea o lege pentru fabricarea artizanala a marujuanaei si o declarau ca face parte din identitatea satului românesc-leac babesc- și din viața comunităților rurale; nu avea atata succes PSD cat cu alcoolul, distrugator ireversibil de creiere ca si marijuana , dar si de ficati

  2. #2

    Daca se dadea o lege pentru fabricarea artizanala a marijuanei si o declarau ca face parte din identitatea satului românesc-leac babesc- și din viața comunităților rurale; nu avea atata succes PSD cat cu alcoolul, distrugator ireversibil de creiere ca si marijuana , dar si de ficati

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia