Atunci au venit pe tancuri, ca eliberatori. Erau îmbrăcați în uniforme militare sovietice și dotați cu armament pe care nu s-au sfiit să-l folosească împotriva oricui nu le-a fost simpatic. Mulți români i-au întâmpinat cu flori.
Zilele astea, un eveniment ciudat a dat blue screen Bucureștiului și României. Max Korzh, un artist din Belarus, fugit de-acolo din cauza muzicii neconforme cu ideologia Lukașenko–Putin și complet necunoscut aici, a umplut Arena Națională. A adus în Capitală zeci de mii de turiști străini, majoritatea vorbitori de limbi slave. S-au vândut peste 42.000 de bilete pentru concertul lui, iar organizatorii spun că aproape 39.000 au fost cumpărate din alte state. Ucraineni, polonezi, moldoveni, lituanieni, belaruși, ruși, oameni veniți din multe țări au invadat Bucureștiul. Tineri și foarte tineri, cu poftă de viață și niște bani în buzunar. De cheltuit aici câteva zile.
Pe mulți dintre noi nu i-a interesat evenimentul, l-am tratat cu indiferență și, în cel mai bun caz, cu înțelegere. Unii nici măcar nu au auzit de el. Alții au fost curioși să afle mai multe despre Max Korzh și mișcarea de dizidență pe care el o reprezintă. Dar au fost și unii, nu puțini, care au explodat de indignare pe social media. Sunt urmașii celor care le dădeau flori rușilor de pe tancuri, în 1944. Iată câteva comentarii lăsate de ei pe pagina de Facebook a lui Vitalie Cojocari:
„Au făcut dezastru în București. Ești mulțumit, Vitalie Cojocari? Dacă făceam noi așa ceva într-o altă țară europeană, ne făceau cumva țigani? Mmmmmmm? Zi, domnule? Ne făceau cerșetori? Probabil, când au arătat la televizor imaginile cu dezastrul lăsat în București, ai ferit boticul în altă direcție?”
„Împușcați imediat”
„Acasă cu rușii ăștia!”
„Nu trebuia cumva să fie pe front această mulțime?!!!”
„Intrarea în România s-a făcut probabil prin Moldova. Câți au fost înregistrați și câți nu? Câți se vor întoarce și câți nu? Câți or fi operativi clandestini? Ce beneficii, ce relevanță, ce profituri și ce costuri a avut acest concert? Ce finanțator?”
Am ales câteva reacții la postarea lui Vitalie Cojocari, pentru că el este un jurnalist care înțelege foarte bine limba și cultura celor care au ocupat Bucureștiul în weekend-ul ăsta. Și e unul dintre cei care au scris despre acest concert, relatând de pe stadion și aducând informații care ne-ar putea ajuta să pricepem fenomenul, care nu are nimic de-a face cu războiul și ura între neamuri. Dimpotrivă. Astfel de comentarii am găsit în multe alte locuri, sunt sute, mii. Ele vin de la românii adevărați, cei care vor „turul doi înapoi” și revenirea noastră la setările din fabrică, cele de daci. Își doresc atât de mult pacea despre care idolul lor, Călin Georgescu, latră la fiecare apariție publică, încât nu pot concepe să vadă zeci de mii de tineri dansând și cântând la noi în loc să moară la ei. Din zona suveranistă curg fake news-uri despre dezastrul lăsat de ei în București. Urmașii legitimi ai lui Burebsita fac spume la tastatură.
Tot ei sunt cei care ți-ar începe enumerarea marilor calități ale acestui neam cu „ospitalitatea”. Orbiți de bunătate și de dreptate, acești idioți nu au cum să vadă că mulți dintre cei veniți la concert au descoperit pentru prima dată Bucureștiul. Și România. Au mâncat aici, au dormit aici, au cheltuit bani aici și probabil vor pleca spunând altora că le-a plăcut.
M.T.
