Așa cum nimeni n-a observat cînd s-a prăbușit Imperiul Roman de Apus, fiindcă a fost un eveniment întins pe decenii, tot așa nimeni nu poate spune cu exactitate cînd au început partidele să toarne la Servicii. Înainte să fie împușcat Nicolae Ceaușescu, situația era pe dos: Securitatea turna la Partid. Nea Nicu avusese prevederea să pună Partidul deasupra Securității prin lege, iar ofițerii se mulțumeau să raporteze superiorului politic, nu îndrăzneau mai mult.
Azi, bunele obiceiuri din comunism s-au dus pe copcă. Sensul informării s-a inversat.
Partidele – și în special oamenii din conducere – raportează la Servicii. Și nu vorbim despre elemente rătăcite, derutate, izolate. E un fenomen de masă. Șefii și subșefii partidelor se deplasează regulat la sediile Serviciilor și cer indicații. Întreabă, lingușesc, se milogesc, cer voie, cer păreri, cer îndurare și, mai cu seamă, își dau în gît colegii. Desfășoară activitățile de bază prevăzute în pachetul informatorului voluntar. Speră, astfel, să crească în ochii șefului de Serviciu, ai prim-adjunctului sau ai unui general despre care cred ei că ar fi influent. Prin aceste prestații servile visează să-și asigure protecția. Ce e protecția? E iluzia că Serviciile îi țin pe turnători în afara razei de acțiune a procurorilor. E, practic, visul oricărui infractor politic, care și-a clădit cariera și averea pe impostură și furt.
Concomitent cu aceste activități de rîmă, oamenii din conducerea partidelor își duc la bun sfîrșit munca de exterminare a rivalilor. Adică își toarnă apropiații pe linie de partid, căci tovarășii lor de minciună politică le sînt, în același timp, și competitori în lupta pentru exercitarea incompetentă a puterii. Fac, cum s-ar spune, poliție politică. Transformă, astfel, Serviciile în fosta Securitate.
Situația e cunoscută de multă vreme. Lumea e mică, generalii mai schimbă taberele. Uneori își schimbă uniforma, părerile și etica muncii informative. Devin surse – mai sincere sau mai vagi. Dar, puse cap la cap, aceste surse oferă un desen destul de precis al procesului de turnătorie politică.
Sînt, pe deasupra, destule declarații publice care susțin pelerinajul liderilor în Pădure. Nu există nici o îndoială asupra fenomenului turnătoriei. Ce spun însă generalii, șefii de Servicii, prim-adjuncții și ofițerii? Cei mai mulți spun că nu îi cheamă ei pe politicieni, iar cînd spun asta mint doar pe jumătate. Firește că îi cheamă, îi controlează și îi înspăimîntă, dar nu în număr atît de mare. Serviciile au nevoie de cîțiva colaboratori infiltrați în partide. La urma urmei, e datoria lor să-și asigure instrumente informative în miezul cetelor de golani care distrug zi de zi economia și societatea. Nu le trebuie, însă, o armată de delatori masată la porțile unității. Căci liderii politici sînt porniți să toarne în numere mari. Afluiesc, fac cozi, dau năvală, surmenează personalul militar cu mulțimea și excesul lor de zel. Așa încît șefii Serviciilor au ajuns să se plîngă de patosul și dimensiunea delațiunii. Simt că se sufocă.
Într-o măsură mai mică, la porți pot fi găsiți și jurnaliști. Pe vremea lui Coldea erau chiar poftiți să se întindă pe canapeaua din birou, serviți cu subiecte și cu subvenții secrete, plantați uneori în sinecuri publice. Azi s-au mai rărit, cît să facă loc oamenilor de afaceri și magistraților acoperiți. Dar toate aceste categorii pălesc numeric pe lîngă politicieni.
Oamenii de știință britanici încă n-au cercetat gena care codifică turnătoria, dar, dacă ar fi cercetat-o, ar fi dat peste ea în România. Căci schimbarea regimului comunist n-a reușit s-o distrugă, ci dimpotrivă. Dorința de a turna e mai înfloritoare ca pe vremuri, iar clasa politică vede aici prima oportunitate de a prospera.
Așa se face că mania delațiunii a cuprins și alte segmente ale vieții de partid. Segmentele medii și inferioare, cele în care colcăie aspiranții, iau exemplul segmentului superior. Priviți CV-urile de partid și veți observa cu cîtă rîvnă și le umplu cu stagii la Colegiul Național de Apărare, Academia Națională de Informații, Colegiul Superior de Securitate Națională și alte centre unde speranța recrutării nu moare niciodată. Se află în listele de absolvire ale acestor unități, îngrămădiți unii peste alții, aspiranți din toate partidele: pesediști la greu, peneliști destui, udemeriști cît să ajungă, ba chiar și cîțiva useriști. E un elan de înscriere la calificativul „sursă“ ceva de speriat!
Serviciile sînt depășite, spuneam, de acest exces de zel. Asaltul e permanent și neobosit. Poate vă vine să rîdeți, dar Serviciile au căzut în captivitatea acestei supraoferte de turnători. Nu mai au timp să se ocupe de adevărații furnizori de informație fiindcă sînt sufocați de ciripitul șefilor de partide.
Nu le spun aici numele, îi cam știți. Pe unii îi vedeți zilnic la televizor scoțînd enormități pe gură. Sînt bogați și proști, fuduli și suficienți. Turnători înveliți în costume scumpe, cu afaceri, proprietăți și cutii de pantofi pe care nu le pot justifica. Pe ei i-am votat și alții ca ei vom fi siliți să votăm. Atît ne oferă Serviciile, pentru că din atît amar de prostie chiar n-au pe cine alege.
201 de vizualizări
