Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Și ce, nu e așa?

Zoom Și ce, nu e așa?

Jurnalismul cetățenesc a fost din nou la înălțime în cazul dronei din Galați.

Asta m-a dat pe spate: „Ucraina a atacat probabil România pentru a fura mai mulți bani de la Uniunea Europeană. Au redirecționat o dronă rusească sau, mai probabil, au țintit ei înșiși Galațiul. Fac apel la români să nu cadă în plasa acestor capcane“. Cine a spus? Tristan Tate. Tristan Tate face apel către românii lui, din grijă pentru patria sa, România. Mă rog, Dacia, leagănul civilizațiilor. 800.000 de vizualizări la această postare.

BobbyD, un om cu vizibile probleme medicale, cel pe care l-a fermecat Călin cu privirea, a apelat, chipurile, la logică: „Virează o dronă rătăcită? Sau una care știe unde merge?“;  „Cum poate să dispară o dronă de pe radar?“; „Cum s-a stabilit atât de repede că e vorba de o dronă rusească? Pe ce bază s-a stabilit asta?!“; „Cui îi folosește treaba asta? Cui îi convine ca România să se trezească dimineața cu 70 de oameni evacuați din locuințe?!“.

În câteva ore de la căderea dronei, lucrurile erau clare pentru suveraniști: Putin, cel mult, a încercat să prevină incidentul de la Galați, însă perversitatea lui Zelenski nu are margini. Șoșoaca a fost și ea la înălțime, a scris cu majuscule, ca orice desfigurat mintal: „ROMÂNII AU DREPTUL SĂ AFLE ADEVĂRUL: S-A AJUNS PÂNĂ LA A ATENTA LA VIAȚA UNUI COPIL ȘI A MAMEI SALE PENTRU A MOTIVA CUMPĂRAREA DE ARMAMENT“.

Așadar, probabil chiar Nicușor Dan a dat cu drona sau Bolojan, ca să se cumpere arme prin SAFE.

Și ce, nu e așa? Dar ce probe aveți că nu e așa?

 



Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Întrebare la Radio Erevan:
    – Este adevărat că cetăţeanului Ivan i s-a dat o maşină?
    Răspuns:
    → Da, este adevărat, dar nu este vorba despre cetăţeanul Ivan, ci de cetăţeanca Ludmila; în plus, nu e vorba despre o maşină, ci despre bicicletă, şi nu i s-a dat, ci i s-a confiscat.

  2. #2

    Sa nu se adevereasca, „gura pacatosului…….”!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia