Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Timpul nostru care se măsoară diferit

Zoom Timpul nostru care se măsoară diferit

Timpul pe care o dronă Geran 2 îl parcurge de la granița de est a țării pînă în mijlocul Galațiului e prea scurt pentru a se putea interveni eficient militar, fără să existe riscurile unor pagube colaterale. Aproximativ patru minute, ni se spune. Dar timpul de cînd a început războiul pînă cînd am fost loviți direct în orașe a fost ceva mai lung. De la declanșarea primului atac al Rusiei asupra Ucrainei pînă cînd cel dintîi aparat rusesc fără pilot a picat oficial în România a trecut un an și jumătate: Plauru – Ceatalchioi, septembrie 2023. Iar pînă cînd o dronă încărcată cu explozibil a atins zone intens locuite din România au trecut patru ani și două luni: Galați, aprilie 2026. Și încă o lună pînă cînd una a bubuit și rănit oameni: Galați, mai 2026.

În acest interval generos puteam măcar bănui ce urma să ne aștepte, dacă nu chiar analiza, calcula și pregăti pentru apărare. Noi, adică conducătorii politici și militari. Teoretic, patru minute în 2022 treceau la fel de repede ca patru minute în 2026. Practic, însă, ele s-au comprimat. Strategii noștri puteau intui că aceasta este marja noastră de operare dacă voiau să fie cinstiți cu ei și, mai ales, cu populația. Din 2022 pînă în 2026 nu a schimbat cineva legile fizicii. Dar noi am tratat timpul ca pe o resursă inepuizabilă și nu l-am folosit nici o secundă în favoarea noastră.

Tot noi, cetățenii de rînd, de data asta, măsurăm timpul altfel. Numărăm cu emoție zilele rămase pînă la următorul salariu. În sărăcie, timpul trece mai greu. Durează foarte mult pînă cînd ajungem din Moldova în Muntenia sau în Ardeal, dacă folosim mașina. Cu trenul, curgerea lui e și mai greu de măsurat în sus. Călătoriile estimate la trei ore pot dura oricînd între cinci și șapte.

La fel și în spitale. Timpul unui pacient care așteaptă o investigație, o operație sau un rezultat se dilată pînă la limite greu de explicat în cuvinte sau cifre. În școli, timpul necesar pentru renovarea unei clădiri, construirea unei toalete sau dotarea unui laborator se măsoară uneori în mandate întregi. În administrație, un aviz poate umbla luni de zile între două birouri aflate la cîțiva metri distanță unul de celălalt.

Iată cum același timp e scurt sau lung în funcție de ce explicații avem de dat. Avem analize sofisticate despre motivele pentru care nu se poate, dar foarte puține despre ce s-a făcut în anii în care încă se putea. Cînd este vorba despre pregătire, investiții și prevenție, timpul curge încet, leneș, fără grabă. Cînd vine însă nota de plată a inacțiunii, totul se petrece cu viteza unei drone care traversează cerul dintre frontieră și oraș. Practic, aceste patru minute insuficiente astăzi pentru protejarea unor vieți sînt proiecția a cîte patru ani de mandat ai celor pe care i-am votat.



Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Cu foarte mici excepții, pe care nu le cunosc, dar le menționez din bunăvoință, legile și reglementările nu au fost pentru cetățean. Mai multe obligații, mai multe piedici al caror unic scop este justificarea mărimii si lentorii din administrație si din întregul sistem public. Un exemplu de rahat: ca sa îți iei concediu, duci cererea la RU sa scrie câte zile de concediu ai, după care plimbi personal hârtia la 5 șefi să o semneze pana la șeful cel mare. Nu mori din asta. Dar in alte sisteme se moare.

  2. #2

    Se stie de cand e lumea ca undele radar nu trec nici moarte granita. Nu vezi nimic dincolo. Si oricum, nici nu e frumos sa tragi cu ochiul in curtea vecinului.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia