Lăsați fără multe atribuții prin demiterea Guvernului și întîrzierea desemnării unui nou premier, domnii Radu Miruță de la Transporturi și Radu Miruță de la Apărare au trecut la munca de cîine-lup. Umblă prin instituții și adulmecă prin curți, pe holuri, pe la uși. Nu e nicio surpriză că de acolo miroase a căcat. Simțeam și noi, cei de afară, dar, neavînd voie să trecem de gardurile bine păzite, nu puteam aduce dovezi.
Într-o clădire a CENAFER, din apropierea Gării de Nord din București, mirosea însă și a ciocolată artizanală. Era produsă acolo la nivel de mică întreprindere. Ceva firesc pentru o instituție publică specializată în pregătirea, perfecționarea și verificarea profesională a personalului care desfășoară activități feroviare, în special a celui cu responsabilități privind siguranța circulației. Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară aparține de Ministerul Transporturilor și furnizează servicii pentru tot personalul feroviar, nu doar pentru cel de stat. Contra cost, și operatorii privați beneficiază de ele. Neavînd ce face cu pixul pe la birou, Miruță s-a dus și a descoperit personal ingredientele pentru ciocolată, dar și spații de cazare neautorizate, amenajate de directoarea Anna Maria Dudaș. Ea a explicat că făcea ciocolată la CENAFER pentru a o dona bisericii, iar în apartamentele improvizate la locul de muncă dormea cînd ea, cînd colegii veniți din țară. O splendoare nu foarte gravă în esența ei. Nu acolo dai cu securea pentru a decapita animalul corupției din instituțiile de stat. Dar, cum ar spune răposatul Ion Iliescu, este o chestiune care arată capacitatea administratorului român de a improviza și de a ameliora neîncetat, cu ajutorul bunurilor statului, aspectele care țin de binele personal.
Tot în lipsă de ceva mai serios de făcut, pentru că nu are voie, Miruță de la Apărare a luat urma unei unități militare din Murfatlar, județul Constanța. A dat acolo de un comandant gospodar și destoinic care nu precupețea niciun efort pentru a-și spori calitatea vieții. Fura motorină, își deconta haine, „adidași”, tricouri, cumpărate pentru el și familia lui. Folosea subalternii pentru treburi casnice la locuința lui, primea cu multă bucurie porci, calcani, damigene de vin. Găinării, dacă ne raportăm la corupția de categoria grea din armată, dar suficiente cît să ne repună în față un tablou vechi, de unitate militară sovietică, departe de tot ce se vrea a fi NATO. Miruță l-a dat afară, dar nu i-a spus și numele. Elegant. Probabil pentru a nu-l face de rîs.
Nu se știe cît vor mai dura interimatele lui Miruță. Dar e bine că omul nu stă, dacă tot e plătit să o facă pe ministrul. Îmi place și că se implică și la CSA Steaua, la echipa de fotbal, unde s-au produs mîrlănii epocale cu largul ajutor al unor funcționari de stat convinși din umbră de un cioban bogat că FCSB e continuatoarea echipei din ’86. Chiar dacă par lucruri mărunte, aceste controale sînt bune. Și așa nu avea nimeni din ministere chef și interes să le facă.









Astea sint fumigene de tip USR pt a acoperi achizitionarea celor x elicoptere si y radare, TOATE de la frantuji. Ca nu degeaba Miruță a intrat prin usa din spate la Ambasada Frantei de 14 iulie. Si nu degeaba Nea Nicu s-a dus la Macronica de ziua frantei.
Si nu era nevoie de elicoptere si radare măi Ivane?
Bai Ivane, elicopterele si radarele se pot produce si in Romania. Pricepi bai Ivane?
Dar daca tie bai Ivane, iti place sa platesti taxe si impozite care sa se duca in Franta pt bunastarea frantujilor e ok bai Ivane.
Elicoptere s-au produs și se vor mai produce, 31 din 43. Dar radare, sincer, nu sunt la îndemâna oricărui prost. Dacă ești dispus să plătești orice preț și să aștepți oricât, s-or putea produce și la noi.
Bine zis,tautu…. Sunt sigur că ultima frază din postarea ta, face referire și la paran
daraturile (comisioanele, șpăgile) specifice achizițiilor din istoria postdecembristă.
Bine zis!
Fumigene USR?Când te aud calinopitecilor mă ia durerea de cap.Doar conspirații cu elicoptere,intrări pe ușa din dos a ambasadei visezi.Care e problema că Nicușor a fost invitat la ziua Franței?Probabil îți doreai să meargă la Kremlin.Siktir trădătorilor de țară!
Ai întors foaia, ai schimbat macazul, te-ai dat pe brazdă, etc…Ai rectificat până și cu Lucescu ( „rectificar es de sabios” , zic spaniolii) ! Hm… foarte bine, măcar de te-ar ține!