Rogobete și părintele Gheronda Gheorghe Vatopedinul. Ce imagine, ce atitudine, ce comuniune, ce… doi bărbați ținându-se de mână, într-un mod total neerotic, dar absolut libidinos din punct de vedere politic.
De ce un om care crede, care merge la Muntele Athos pentru a se reculege, pentru a relua legătura cu sine, cu Dumnezeu, cu Cloud-ul Universal, cu ce-o fi, de ce, deci, un astfel de om s-ar poza și ar posta pe Facebook?
E demență în țară cu legea salarizării și veniturile medicilor, iar Rogobete pare căzut din Lună direct la Muntele Athos. Nu știi dacă s-a dus în scopuri religioase sau doar să facă niște poze pentru o eventuală campanie electorală. Și cu coleguțu’ Bogdan Ivan, care râde într-un mod foarte edificator: e prima oară la Athos, râde tâmp, a auzit că se mănâncă și se bea bine, abia așteaptă să se termine ședința foto.
Rogobete: „Astăzi am avut onoarea de a mă întâlni cu Protosul Sfântului Munte Athos, Părintele Gheronda Gheorghe Vatopedinul, cu care am vorbit, simplu, despre bine”. A vorbit despre „bine”, dar, mă rog, a mai și comentat pe rețele, că ce să și faci la Muntele Athos? E o plictiseală de mori, cică. Se mai înveselesc oamenii când vine nea Gigi și-l pune pe Luțu să jongleze cu cădelnița.
1.082 de vizualizări









Cand esti fatalau, esti fatalau!
Avea omul făcută rezervarea de astă iarnă. Să piardă banii de cazare dacă o anula pe ultima sută? Ar fi fost păcat de toată osteneala. Hai că-i bine.
Fraților,
Eu aveam o părere bună despre Rogobete ăsta.
Apoi am aflat, cum la fel am aflat după, despre Danpulea.
Muică, e jale!
Și eu. Dar, fie că s-a dus ”pe bune”, fie pt a atrage electoratul bigot, mi-am schimbat-o.
Despre Ivan, cel aproape groaznic, nu am aflat ceva de bine…
Cu multă credință, cu patos,
Călugării, pe Muntele Athos,
Ciopleau crucifixe și-n butin
Hăituiau pe Grigori Rasputin,
Ho! ho! ca popa lui Creangă,
Volnicit de vrăjmașa falangă.
Pe ogor, sub Muntele Viștea,
Veniți să prășiți porumbiștea.
Apoi prin orașe, dragă Ivane,
Umblați pe străzi cu iordane,
Că ne trăsnește în scăfârlie,
Din carul de foc, Sfântul Ilie.
Rogobete in foto arata multa liniste,incredere si autosatisfactie,nici cu parintele nu imi e rusine,se vede scoala dde la Barbizon