Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Robi Negoiță se pregătește să mai vândă niște spații

Zoom Robi Negoiță se pregătește să mai vândă niște spații

Nu există problemă bugetară fără rezolvare. Așa cum românul normal mai schimbă o sută de euro când rămâne fără bani de cumpărături, o primărie poate oricând să își completeze finanțele scoțând la mezat niște spații publice. Iar Robi Negoiță, de la Sector 3, marele susținător al guvernării austere pe model contabilitate de Bihor, pare să se adapteze din mers. Sigur, nu se mai fac vânzările ca pe vremuri, căci astăzi avem proceduri, norme metodologice, tot tacâmul. Rezultatul e însă același: mai mulți bani la buget și, implicit, mai puțină bătaie de cap cu administratul spațiilor care urmează să fie vândute.

În 13 iulie, Primăria Sectorului 3 a scos la mezat un contract pentru „Servicii de evaluare si cadastru a spatiilor comerciale si de prestări servicii de pe raza Sectorului 3 in vederea vanzarii acestora”. Un mic acord-cadru, în care se va evalua de câte ori e nevoie, căci nu e urgență și nici clar ce se evaluează, pentru care s-a folosit o procedură simplificată. Un singur ofertant, Andraslex SRL din Mangalia, Constanța, va încasa până la 200.000 de lei pentru ca domnul Robi Negoiță să aibă toate datele, dar și actele necesare, căci e bine să fii acoperit, și să poată vinde ceea ce trebuie vândut din patrimoniul primăriei. Să se dezvolte comunitățile, sectorul, să fie bine, ca să nu fie rău.

1.639 de vizualizări

1 comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    Coperta Catavencii – 9 septembrie
    erbasu
    Imapp
    verlinne
    Big Fish
    Istorii Corecte Politic
    Iubitori de arta
    Carne de pui La Provincia