Poetul Petre Stoica era monarhist. Dar nu dintre cei care-și piteau convingerile, dezvăluindu-le numai de față cu cei apropiați. Purta pe stradă la rever coroana, insigna regaliștilor, iar la demonstrațiile din anii ’90 se ducea în grupul monarhiștilor, cîți erau. Îl recunoșteai de departe. Avea părul alb și o barbă deasă îi ascundea obrajii pînă aproape de pomeți. Era un răzvrătit zîmbitor. Nu credea că va apuca ziua cînd România va redeveni regat, dar era convins că asta se va întîmpla cîndva. Le lăsa politicienilor alianțele tactice, în așteptarea acelei zile. În ultimii săi ani părăsise Bucureștiul, unde apărea din cînd în cînd, cu o paporniță în care aduna ziare și reviste vechi de la colecționari. În 2007, cînd Petre Stoica a făcut la Jimbolia primul și pînă azi singurul muzeu al presei din România, puțini luau în serios vorbele lui, că în cîțiva ani ziarele vor dispărea sau vor fi ca și dispărute.
Poetul spunea asta cu amărăciunea celui care, în adolescență, citise în ziare că monarhia fusese abolită și care ar fi vrut ca pentru știrea că românia a redevenit regat, cînd se va întîmpla asta, să scoată ziarele ediții speciale, cu litere de-o șchioapă.
