Există în politica românească o categorie de promisiuni electorale respectate cu o precizie aproape elvețiană. Din păcate, sunt exact acelea pe care alegătorii refuză să le creadă.
Klaus Iohannis ne-a avertizat înainte să ajungă președinte. În august 2014, pe când era candidatul care urma să ne salveze de Victor Ponta și, în linii mari, de tot ce era mai rău în noi: „Acum sunt un politruc care vrea să candideze la Președinția României”.
A explicat ulterior că fusese autoironie, un experiment didactic, o șmecherie intelectuală. Privind retrospectiv cei zece ani de mandat, explicația pare partea mai puțin credibilă a declarației.
Omul ne spusese. Noi am râs. După care l-am votat de două ori și, un deceniu mai târziu, ne-am supărat că profesorul de fizică din Sibiu nu a fost Dalai Lama încrucișat cu Churchill.
E o nedreptate, dacă stai să te gândești. Românul cere sinceritate de la politician, iar când politicianul îi spune sincer cine este, alegătorul presupune că face o metaforă.
Cu Nicușor Dan povestea este și mai frumoasă, pentru că avertismentul nu a fost accidental. A fost program politic.
A crescut electoral din imaginea omului „din afara sistemului”. Independentul, matematicianul, activistul, omul care nu seamănă cu politicienii. Atât de mult nu semăna cu ei, încât a fondat un partid, l-a dus în Parlament, a negociat susțineri, a câștigat de două ori Primăria Capitalei și, în final, Cotroceniul. O carieră remarcabil de lungă pentru cineva aflat permanent în afara politicii.
În 2012 a spus pentru HotNews: „Nu sunt un om politic, sunt din afara sistemului”. În 2023 explica limpede: „Strategia mea este de a-mi păstra independența”.
Corect. Independența politică în România este acea stare specială în care PNL, USR și, mai nou, PSD te susțin, votează pentru tine, negociezi cu liderii lor, te sprijini pe organizațiile lor, primești voturile electoratului lor — dar rămâi complet independent de toate acestea. Un fel de Airbnb ideologic: stai în casa partidelor, folosești bucătăria, dormi în pat, dar nu apari la întreținere.
Ajuns la Cotroceni, în plină criză politică, ne-a mai spus ceva: „Eu nu fac jocuri de partid”. Și iarăși ne-am mirat.
Doar că Președinția României nu este Asociația prietenilor teoremei lui Fermat. Președintele desemnează premierul, mediază conflicte și funcționează într-o republică în care guvernele ies, încăpățânat, din partide. Poți refuza jocurile partidelor. Nu poți refuza politica. E ca și cum ai accepta postul de portar, anunțând că, din principiu, nu atingi mingea, mai ales cu mâna.
Aici avem una dintre marile confuzii românești ale ultimelor două decenii: ne plac politicienii care ne promit că nu sunt politicieni.
Dacă un chirurg ne-ar spune, cu bisturiul în mână, „eu nu sunt medic, eu vin din afara sistemului medical”, am ieși din spital pe geam. În politică, fraza asta aduce voturi.
Am inventat astfel candidatul ideal pentru electoratul românesc: nepoliticianul. Trebuie să fie independent, dar să aibă majoritate. Să nu negocieze cu partidele, dar să facă un guvern. Să nu intre în jocuri politice, dar să rezolve crize politice. Să nu aparțină sistemului, dar să conducă sistemul. Și, pe cât posibil, să nu ne deranjeze cu amănuntul că democrația reprezentativă funcționează, în principal, prin partide.
Concluzia incomodă este că problema nu e neapărat că politicienii ne mint. Uneori ne spun exact cine sunt sau ce sunt. Noi îi votăm, apoi petrecem următorii cinci ani acuzându-i că s-au ținut de cuvânt.
1.379 de vizualizări
Interesant articol. Totusi in privinta lui Nicusor lucrurile nu stau exact asa. Nicusor nu a fost sincer cand s-a prezentat ca independent si din afara Sistemului, fiindca tocmai Sistemul l-a propulsat si l-a sustinut. iar Sistemul nu face gesturi gratuite, ci pentru a fi slujit ulterior de oamenii sai. Nicusor a spus insa ce vroiau oamenii sa auda, nu adevarul adevarat. Iar oamenii vor sa aleaga personaje cu o imagine cat mai departata de cea a politicianului, fiindca asociaza politicianul cu infractorul, cu coruptul, cu mizerabilul etc Iar daca cineva isi cultiva o imagine de independent, de „ONEST” (va mai amintiti?) atunci are mai multe sanse in alegeri. Asta e explicatia succesului unor politicieni care se prezinta cat mai independenti, cat mai „ne-politicieni”.
Insa cum sa fie Nicusor independent (sau macar onest) cand l-a sustinut in alegeri toata floarea Sistemului, toate institutiile, toata presa mainstream, ba pana si „dexonline” (!!!) Ca sa nu mai zic ca suveranistul vopsit Ponta, omul alunecos al Sistemului, care a candidat „la ordin” doar pentru a rupe voturi de la Antonescu si a-l favoriza pe Nicusor sa ajunga in turul 2, in acest tur 2 s-a sucit de la suveranismul vopsit si l-a sustinut pe…. Nicusor in loc de Simion, cum ar fi fost de presupus daca era sincer in atitudinea sa. Asa ca nu se poate spune ca oamenii l-au votat pe Nicusor gandind ei insisi cu capul lor, la rece, din moment ce a existat o actiune CONCERTATA a tuturor institutiilor Puterii pentru a-l aseza pe naucul de Nicusor in cea mai inalta pozitie din stat. Iar actiunea concertata nu s-a limitat numai la Romania, ci a trecut si mai departe, in Moldova Maiei Sandu, care nu mai prididea sa duca autocare cu oameni instruiti sa voteze „corect”. Dar in final nu Sistemul a bagat voturile in urna, ci oamenii ametiti de cap de catre propaganda oficiala. Iar ce-si face omul cu mana lui se cheama…. lucru manual 🙂
De „Titanic Vals” ai auzit? Nimic nou sub soare de aproape doua secole.
Îmi pare rău dar articolul tău pleacă de la o premiză eronată…Pari inteligent (mare lucru…) aşa că refuz să cred că tu îţi imaginezi că personajul care urăşte sincer covoarele roşii a fost votat pentru ce A SPUS în campania electorală…! Nu. A fost Operaţiunea Merdeneaua Specială, iar Poporul a fost, ca întotdeauna, victimă…Sigur ştii acest lucru. „În timpul mandatului meu nu va creşte TVA…”. Să fim serioşi!
Citez: „…blabla.. ne-a mai spus ceva: „Eu nu fac jocuri de partid”. Și iarăși ne-am mirat”
Te-ai mirat…alcoolicule!
Diagnostic fără de cusur. Există o serie de mituri mai mici. „Gospodarul”, validat chipurile in adminstratia locala, iohannis a profitat de eticheta ce i-a fost lipita, Petrov mai putin, nu a fost nevoie, o parte din defectele sale au rezonat cu o minoritate semnificativă. Spre deosebire de KWJ, a cărui legenda s-a creat aproape ca Venus a lui Botticelli, în cazul cel mai recent, vorbim de un deceniu de campanii pe bani publici de promovare a uber gospodarului „orașului faptelor bune” (când el e de fapt un mare mizantrop).