Trump și al treilea război mondial

Pe la sfârșitul lunii februarie eram într-un tren care mergea către Brașov. Mă duceam să-mi lansez cea mai recentă carte, o carte chiar despre anii mei de ziarist de presă scrisă, intitulată Júnior. Sunt puține locuri mai nereușite în România decât Gara de Nord, dar păstrez ca pe o comoară un dialog pe care l-am avut acolo cândva cu un naș. L-am întrebat de ce vagonul trei e al șaselea de la locomotivă, a dat din umeri și mi-a spus cu toată sinceritatea, făcând tot ce este românește posibil în eforturile sale de a fi concis: „Nimeni nu poate să știe lucrurile astea…”.
Știam că voi vedea peisajele dezolante de pe Valea Prahovei, pădurile măcelărite. Și că mă voi gândi „cu drag” la clanurile care au ruinat orașele în care am petrecut luni întregi în copilărie, deopotrivă cele mai fericite și mai nefericite luni din copilăria mea: Bușteni, Azuga, Sinaia… Dar, la un moment dat, deodată!, deodată ca într-o nuvelă de Cehov, în vagon a intrat o cucoană. Era matol. Era ciupită bine. Era rangă. Era o carmolistă. Cucoana avea părul tuns scurt, roșu, genul găină-ridiche. Și a început să se dea în stambă. Povestea fel de fel de aventuri erotice, amintiri din tinerețe, era slobodă la gură, bătea câmpii, delira, se maimuțărea. A făcut imediat în jur un grup de balivernagii care o încurajau să zică înainte, se hăhăiau ca Băsescu în prag de alegeri în anii 2000, era frumos, dacă îți place circul prost. Au venit și niște milițieni, dar cum au venit, așa au plecat. Aici nu s-a întâmplat nimic. Bref, vagonul era acaparat de această cucoană-clovn ratat. Dacă ar fi fost alegeri „democratice”, ar fi câștigat lejer. O puneau să conducă locomotiva și o declarau și zeiță. Și tot deodată, tot ca într-o nuvelă de Cehov, am înțeles. Trump e fix cucoana. Trump e păpușa de cârpe portocalii fluturată pe la geamul Casei Albe de păpușari.

Cât căscau călătorii gura la spectacolul grotesc, dacă ar fi trecut niște dârlăi aflați în cârdășie cu găina-ridiche, dacă ar fi trecut anume ca să-i buzunărească, nici n-ar fi băgat de seamă, cum erau antrenați în dezgustătorul show al entității care se dă în stambă. Așa funcționează lumea dintr-un personal ce merge din București în munți (făcând mai mult decât făcea acum o sută de ani) până la Washington DC. Lemnul strâmb al omenirii e universal. Mă rog, la români el a mai rămas, că lemnul celălalt a fost încărcat frumos în vagoane și a luat îndeosebi calea Austriei. Acum opt ani am ajuns la New York. Era președinte tot plăvanul portocaliu. Și era peste tot. În lift, în taxiuri, în telefoanele cetățenilor din metrou, pe panouri publicitare, îmi era frică să mă uit în congelator, ca în bancurile din „Epoca de Aur”. Parcă nimerisem în 1984 altoit cu nefericitele invenții ale revoluției tehnologice. Tot timpul scotea panglici pe nas alde Trump, făcea, dregea, făcea altceva și oamenii comentau, comentau, comentau, în timp ce viața trecea pe lângă ei, miliardarii deveneau mai miliardari și săracii – mai săraci. Măcar pe atunci nu era al treilea război mondial. Era încă bine.

De atunci, răul a accelerat, omenirea s-a scrântit și sângele de care e plină lumea de la est la vest și de la nord la sud nu mai impresionează pe nimeni. Ați văzut-o pe ultima a portocaliului…?! Doar că ultima nu e niciodată ultima. Din trei în trei ore va face o mizerie mai mare decât precedenta și dă-i și toacă gura de pomană, cât buzunarele sunt golite de povara lor… Trump e măscăriciul care ține gloata ocupată și de jobul acesta se achită bine, dar și gloata-i proastă făcută grămadă…