Adrian Sînă, băiatul cu nume de vers Paraziții, solist al formației muzicale de tristă amintire, Akcent, a fost implicat într-un accident rutier. A dat cu scuterul într-un autoturism. Au fost doar pagube materiale. O fi fost blindat scuterul. Ce-o fi fost, ce n-o fi fost, domnul „cântăreț” nu avea nici ITP, nici RCA. Așa că i-au luat spre păstrare certificatul de înmatriculare și plăcuțele. Nu alea de frână, că au și polițiștii demnitatea lor. Celor doi implicați în accident li s-a pus fiola și nu consumaseră substanțe interzise. Data viitoare, Sînă va lua metroul sau tramvaiul galben fără cai, dacă va avea „bani de bilet”, vorba cântecului. Și dacă nu, știți doar că mersul pe jos face piciorul frumos.
Mă mir că avea și certificat de înmatriculare. Dar aș fi curios dacă numerele erau de Bulgaria și dacă scuterul avea „volan pe dreapta”. Glumeam.
El acum cântă sub numele Akcent, dar fără colegii de trupă. Are și o cântare la Sala Palatului prin octombrie. Dacă pleacă pe jos de acum, are șanse să ajungă la probele de sunet. Că de metrou sau tren nu are bani, așa cum a zis în cântecel, și cu scuterul n-are nicio șansă. Din șase copii, poate îi împrumută unul dintre ei trotineta sau, și mai bine, tricicleta.









1 comentariu