Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Stați liniștiți: pînă să vină un nou guvern, vine ciuma!

Zoom Stați liniștiți: pînă să vină un nou guvern, vine ciuma!

Orașul Irkutsk a fost blagoslovit de Mama Rusia cu ciumă. Da, s-a găsit ciumă la URSS-eu. Un suveranist adevărat ar conchide doct că asta e genul de știre ca pisica lui Schrödinger, simultan bună și proastă. Bună pentru că dovedește că blestemele funcționează, da’ proastă, pentru că e clar că funcționează numai pentru soroșiști pro-europeni.

S-ar părea că o laborantă de la Institutul de Combatere a Ciumei din Irkutsk a spart o eprubetă și Yersinia pestis se bucură acum de o libertate pe care poporul nu poate decît s-o invidieze. Laboranta se bucură ceva mai puțin, deși e dusă la picnic în loc fără întristare. Desigur, s-au luat toate măsurile: 200 de inși au fost deja carantinați. Nu mai rămîne decît să schimbe numele organizației în Institutul Ironic de Combatere și, practic, s-a făcut tot ce era românește posibil. Rămîne doar să apreciați versatilitatea înțelepciunii ruse, care poate să funcționeze și în formă de prostie naturală.

Conform presei rusești, în care putem avea toată încrederea pentru că statul rus vrea binele tuturor, au fost deja împărțite măști populației din zonă, iar popii și groparii sînt deja pregătiți să se lupte cu pandemia. Nu neapărat cot la cot.
Dar voi nu vă panicați, dragi români, Siberia e departe, știți asta de la bunicii voștri. Adică nu știți, că, dacă ați ști, n-ați mai lua de bune toate tîmpeniile servite pe rețele sociale de boții Rusiei. Și încercați să uitați că Wuhanul era și mai departe, mai ales că nu de acolo a pornit COVID-ul.

De fapt, singura chestie cu adevărat dificilă pentru noi în următoarea perioadă e să se ridice Nicușor la înălțimea lui Iohannis și să ne explice, preferabil cu rîsul ăla contagios ca tusea, că ciuma asta e o simplă răceală.

1.313 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Noi avem ciuma de mulr. Ciuma rosie-22-25% din electoratul care voteaza.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 14 octombrie
erbasu
Elis Pavaje
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia