Dragă PSD,
Reprezentăm un grup de viețuitoare rare și nevinovate, care își văd de treaba lor în păduri, încercînd să treacă neobservate. De aceea, a fost o mare surpriză să ne vedem invitate la o petrecere de asemenea fală și ambiție, precum botezul organizat de domnul Alfred Simonis. Mulțumim.
Am văzut pe TikTok că frații și surorile noastre, părinții, bunicii, copiii și nepoții noștri au luat parte, jupuiți, la eveniment. Decorau umerii doamnelor PSD. Ai doamnei Sorina, ai doamnei Grindeanu, ai doamnei Simonis, ai doamnei Ivan și ai multor alte doamne. După părerea noastră, doamnele s-au vorbit între ele și și-au propus să se întreacă, prin intermediul semenilor noștri morți, în bogăție și putere. Asta ne onorează, mai ales că știm efortul pe care l-au făcut soții lor din Partidul Social Democrat, un partid dedicat oamenilor săraci, să achite sumele nerușinate pe care cei care ne ucid și ne jupoaie le cer pe o haină de blană.
Imaginați-vă că samurul, a cărui blană am zărit-o pe cel puțin trei doamne, poate ajunge la 100.000 de euro, iar șinșila, aproape la 70.000. Nurca, hermina sau vulpea polară urcă și ele, dacă haina e completă, la 50.000. Sigur, există și versiuni mai ieftine, dar nu ne imaginăm că niște doamne cu bun gust, ca doamnele PSD, ar alege din zona de jos a gamei.
Ne-am bucurat că participarea noastră a fost numeroasă. Ce mîndri trebuie să fie cei din familia Șinșila, văzîndu-și peste o sută de membri tăbăciți și cusuți împrejurul doamnei Sorina! Alte zeci și sute de nurci, zibeline, vulpi și hermine au făcut cinste neamului lor, lăsîndu-se dezbrăcate de blană ca să apere de frig atîția umeri goi. Cu atît mai prețioasă este pentru noi această participare la botez, cu cît știm că marele nostru cimitir de piei a fost menit să fie văzut doar cîteva secunde, cît au trecut doamnele de fotografi și au intrat în salon. Căci, după aia, nu își imaginează nimeni că au mai stat îmbrăcate. Oricît ai iubi animalele, nu poți dansa manele cu blana pe tine.
Dragă PSD, te rugăm să-i asiguri pe liderii partidului că înțelegem și apreciem sacrificiul lor. Acești bărbați se pun în pericol, își riscă libertatea. Am citit și noi despre cutiile de pantofi. Fără acest tip de curaj, blana noastră ar rămîne pe un umeraș în magazinele Dior, Prada sau Dolce & Gabbana. N-ar ajunge la Timișoara, la Fredi. Fără această îndrăzneală, nu ne-am putea admira azi, la televizor, atîtea rude belite, atîrnate la gîtul doamnelor PSD. Respect!
O adîncă recunoștință crește în noi, mustelidele încă vii, pentru publicitate. Niciodată, niciunde – nici măcar la marile nunți țigănești – nu s-au văzut atîtea animale moarte. E cel mai important defileu de blană de la dublarea datoriei externe încoace. E, dacă vreți, recunoașterea clară că și noi, animalele mici, ființe neînsemnate, am reușit să punem umărul la inflație, deficit și sărăcie.
Îți mulțumim încă o dată, dragă PSD, și te asigurăm că te vom vota nu doar noi, animalele de pe care ai luat blana, ci și oamenii de pe care ai luat pielea. Cu condiția să le-o dai înapoi.
3.507 vizualizări



